INDUSTRIA CIUPERCILOR ÎȘI PIERDE RĂDĂCINILE. Producători tot mai puțini și tot mai multă marfă de import pe piață

30 sep 2021
Vremea ciupercilor produse în R. Moldova se apropie de iminentul sfârșit. Numai în ultimii doi ani au renunțat la cultivarea „pălăriilor cărnoase cu un singur picior” peste 40 la sută din fermierii din acest domeniu. În același timp, piața continuă să ofere consumatorilor produsul respectiv, doar că este, în mare, importat din China și Ucraina, ultima fiind, în cazul nostru, principalul furnizor de ciuperci. Pentru informații generale, la noi a existat și Asociaţia Patronală a Producătorilor şi Distribuitorilor de Ciuperci din Moldova. Azi nu mai este.
 
Antreprenorul Iurie Dicusar este unul dintre cei mai vechi ciupercari din țară, mai exact, în această industrie de 16 ani. El a fondat cea mai mare crescătorie din Moldova, existând ani când a realizat și exporturi. Se afla la Peresecina, unde a construit totul din talpă și recolta ajungea până la 1 400 tone pe an. Din anul trecut însă fermierul a renunțat la cultivarea lor, a vândut activele companiei, utilajele, a restituit datoriile și creditele și s-a specializat pe import.
 
E o cultură de nișă și nu a prezentat niciodată interes pentru stat
 
Solicitat de AGROMEDIA, dl Dicusar ne-a povestit de ce această ramură nu mai prezintă interes și care este soarta producătorului de ciuperci în situația când nu există nici cerere, nici preț avantajos.
 
„Domeniul nu poate exista și nici să se dezvolte fără un spor al pieței sau fără suport din partea statului, dar industria respectivă nu a prezentat niciodată interes pentru organele abilitate. E un produs de nișă, ca volum de creștere și de vânzări este neînsemnat. Până în 2010 am încercat la Ministerul Agriculturii să promovăm ramura, să obținem subsidii, dar atunci când nici activitatea nu generează profit, nici operatorii de pe piață nu își pot procura utilaje, piața nu oferă un preț cu care să te dezvolți, îți cam trece entuziasmul. Drept că mai sunt optimiști care le cultivă, cam zece producători, majoritatea fiind afaceri mici de familie care le asigură existența și îi mai țin acasă”, a menționat sursa.
  
Anii cei mai buni pentru ciupercari au fost 2003 și 2005, când s-a reușit exportul în Rusia și Kazahstan, dar care au eșuat. Potrivit antreprenorului, pentru a menține traficul spre destinații era nevoie de calitate superioară și nu se prea găsea. Și toate încercările lui de a uni ciupercarii pentru a deveni o forță și a reuși să pătrundă și să se mențină și pe alte piețe n-au avut niciun succes.
 


A produs șapte ani compost
 
Suprafa pe care cultiva sursa noastră ciupercile era de peste 6 mii metri pătrați și pentru că ele cresc pe un compost special din paie și gunoi de păsări, a procurat, în 2005, întreprinderea din satul Piatră Albă.

„Șapte ani l-am produs. După care pe piață a pătruns compostul din Ucraina, unul foarte ieftin, prețurile au început să scadă. Îngrășământ natural era mult, au apărut și crescătorii ca și ciupercile după ploaie, marfa depășea cu mult cererea și prețurile au scăzut. După ce piața ciupercilor a intrat în criză, n-a mai devenit rentabilă nici producerea compostului. Când am început producerea lui, ne-am orientat spre export, cantitățile erau de peste 120 tone lunar, ceea ce însemna suprasaturație pentru consumul local. Am renuțat și am mers mai departe cu ce am rămas”, a menționat dl Dicusar.

Producătorii dispun și de frigidere, și de instalații de șocare.
 
„Tehnologia de creștere a ciupercii presupune ca atunci când aceasta se culege, trebuie să aibă în pulpă 18-20 grade, și sarcina noastră este ca în jumătate de oră să obținem o temperatură de +2 grade Celsius, iar într-un frigider obișnuit e imposibil. Într-o instalație de șocare, peste 30 minute, stopam dezvoltarea biologică a ciupercii, fără produse chimice, doar cu frigul și cu vântul. Apoi leguma amurte și se dezvoltă foarte lent, în caz contrar, în 6-8 ore e deja bătrână. Champignoanele au un anumit poces de creștere: după ce ai pus compostul pe raft, trec printr-un ciclu de 60 de zile. 30 de zile aștepți să se dezvolte, apoi culegi roada în trei valuri. Noi am cultivat trei soiuri – champignon alb, brun și Pleurotus. Pot fi crescute și pe raft, dar există mine și mulți le cultivă anume în subterane. Costă mai ieftin, nu trebuie să investești mult, pereți sunt, dar cel mai important e că există temperatură și umiditate – două lucruri necesare pentru creșterea lor”, a povestit antreprenorul.
 
Viața unui producător este umilitoare, în timp ce la importatori se închină și vameșii
 
Acum întreprinderea pe care o gestionează a abordat altă practică: o parte din marfă o achiziționează de la micii producători locali cu care au contracte de ani de zile. Ei beneficiază de plata în avans și cresc ciupercile pentru firma gestionată de dl Dicusar. În cazul în care cantitatea nu acoperă cererea, importă din Ucraina.

„Pe vremuri, noi cosumam câte 1 kg ciuperci pe cap de locuitor. În România – 2, 5 kg, Germania - 3-4, Israelul – 6. În Israel, pe raft ciuperca e 12 dolari, la noi e 2-3 în sezon, maxim 4 în post. 8 euro costă în Germania și în țările europene. Industria își perde rădăcinile.
Fabricile de procesare? Importatorii noștri aduc ciuperci din China la un preț atât de mic, încât nu are rost să le conservezi, dar fiind că anul împrejur găsești proaspete.
 
Am înțeles că viața unui producător este umilitoare. Toți își șterg picioarele de tine. În schimb, dacă ești importator, ți se închină și vameșii. Vrei, acceptă regulile, nu vrei – pleacă. Produsul rămâne unul deloc atractiv, a conchis Iurie Dicusar.  
 
loading ...