O soluție inovativă împotriva acestui dăunător este capcana Decis Trap de la Bayer. Produsul a fost deja testat de fermierii moldoveni, care spun că rezultatele sunt din cele mai bune.
Este un produs destul de ușor de întrebuințat. L-ai instalat o dată și ai uitat. Am testat capcana pe o suprafață de jumătate de hectar, folosind și martorii de evidență a dăunătorului, iar pe cealaltă parte a culturii, am folosit tratamente chimice. După rezultate, observăm că a fost cu efect, musca a fost prinsă în capcăni și mai avem și posibilitatea să stabilim și gradul de infectare cu acest dăunător, povestește Igor Ivanov, agricultor din satul Mălăiești, raionul Orhei.
Avem atacuri mari de musca cireșului în special în anii cu temperaturi ridicate și fără umiditate, așa cum a fost și 2022. Capcana nu are doar rolul de control al dăunătorilor. Ea poate fi folosită și pentru stabilirea pognozelor. Doza recomandată la hectar este de 100 de capcane, dar în funcție de vîrsta plantației și de modul de cultură, aceasta poate varia până la 50-60 de capcane la hectar. Durata de eficacitate a capcanelor este de 150 de zile.
Specialiștii recomandă instalarea capcanelor în pom, pe partea solară, dar sub un foliaj de frunze, nu sub razele directe ale soarelui.
Decis trap este alcătuită din 3 componente: capacul transparent, impregnat cu substanța deltrametrin, motiv din care acesta nu trebuie șters. Î interior, se află plicul cu atractant, care nu este unul feromonal, dar de hrănire. Asta înseamnă că în interiorul capcanei vor fi atrase atât masculii cât și cele femelele.
În plus, avem zero reziduuri în fructe. Produsul nu intră în contact cu fructele, nici cu frunzele, nici cu ramurile, menționează Laurențiu Petrache, manager culturi horticole Bayer.
Avantaje Decis Trap: montaj simplu, protecție continuă, derata de eficacitate 150 de zile, fructe fără reziduuri, rentabil economic.