CUM ÎNGRIJIM HORTENSIA PRIMĂVARA: Tundere, fertilizare, udare

21 mar 2024
Aflați în acest material tot ce trebuie să știi despre plantarea și îngrijirea hortensiilor pe timp de primăvară: dacă e necesară tăierea, cum trebuie pregătit solul în care sunt plantate, cum se realizează fertilizarea, etc.
 

Tăierea hortensiilor primăvara pentru stimularea înfloririi 

Există hortensii care necesită tundere de primăvară și sunt cele care trebuie tunse la sfârșitul verii. Primăvara se tund Hortensiile Hydrangea arborescens (hortensie arbustivă) și H. paniculata. Aceste specii aduc florile pe noua creștere anuală și pot fi tunse în jurul lunii aprilie, când primele frunze sunt deja vizibile.
 
La Hydragea paniculata jumătate sau o treime din lăstari trebuie tăiat, în timp ce în cazul hortensiilor arbustive întregul tufiș trebuie tăiat la 15-20 cm de la nivelul solului. Locul tăieturii trebuie să fie întotdeauna la 1-2 cm deasupra unui mugure sănătos sau a unei perechi de muguri.
 
Ca să stimulezi înflorirea arbuștilor decorativi, poți tunde primăvara cât mai devreme inflorescențele uscate. Atenție: nu tunde niciodată florile uscate imediat ce se ofilesc și nici frunzele, chiar dacă aspectul lor ți se pare inestetic. Altfel, riști ca hortensia ta să nu mai înflorească. Nu uita că poți tunde și lăstarii înghețați. Sfat: Tăierile de formare nu sunt necesare la plantele tinere. 
 

Fertilizarea hortensiei pentru o creștere armonioasă

Dacă vrei inflorescențe bogate, fertilizarea hortensiilor tale este un pas mai mult decât necesar. Totuși, nu îți recomandăm să le fertilizezi decât atunci când planta s-a înrădăcinat corespunzător. De exemplu, dacă plantarea hortensiei abia a fost realizată, după 1-2 luni o poți fertiliza. Poți alege compost natural din coji de fructe și legume. Mai e nevoie să reții că nitrogenul și azotul din substanțele fertilizante pot duce la stoparea înfloririi. Așa că fii atent în ceea ce privește acest aspect. Optează pentru un fertilizator bogat în fier și magneziu. Plus, dacă hortensia este plantată într-un sol bun, nu e nevoie de un program complex de fertilizare.
 

Udarea corectă a hortensiei 

Îngrijirea hortensiei primăvara nu se rezumă doar la tăiere și fertilizare, ci și la udare. Având o suprafață mare, hortensiile au nevoie de multă apă. Îți recomandăm să păstrezi solul reavăn tot timpul, adică umed, pentru condiții optime de creștere și înflorire. De exemplu, în perioada de creștere, udă hortensia de 4 ori pe săptămână seara. În caz de caniculă, o poți face și mai des. În plus, poți să menții umezeala frunzelor și a florilor cu ajutorul unui pulverizator.
 
Hortensia, planta care își schimbă
Există anumite tehnici prin care poți modifica nivelul de aciditate din sol. De exemplu, un sol acid va colora florile în nuanțe spectaculoase de albastru sau violet, iar un sol alcalin în nuanțe de roz sau roșu. Pentru un sol acid poți folosi o soluție de oțet diluat în apă și pentru un sol alcalin, praf de calcar.
 
Spor la grădinărit!
 
Sursă: GrădinaMax 
loading ...