PRODUCĂTORII MOLDOVENI POT EXPORTA MATERIAL SĂDITOR DIN SPECIA PRUNUS L. PE PIAȚA UE

04 jun 2024
Producătorii moldoveni pot exporta și comercializa plante din specia Prunus L., originare din Republica Moldova, pe piața Uniunii Europene. Decizia aparține Comisiei Europene.
 
Astfel, destinate exportului și comercializării pe teritoriul UE vor fi speciile pentru plantare de genul Prunus armeniaca, Prunus avium, Prunus canescens, Prunus cerasifera, Prunus cerasus, Prunus davidiana, Prunus domestica, Prunus dulcis, Prunus fontanesiana, Prunus persica, Prunus salicina, Prunus tomentosa, în vârstă de până la 2 ani, cu rădăcini goale, fără frunze și hibrizii între speciile menționate, cu un diametru maxim de 17 mm la baza tulpinii, originare din Republica Moldova.
 
În acest context, Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor îndeamnă persoanele cointeresate să stabilească relații comerciale cu parteneri/producători privind livrarea produsului dat în statele-membre ale Uniunii Europene.  
 
Accesul pe piața UE reprezintă o oportunitate semnificativă pentru producătorii moldoveni, oferindu-le posibilitatea de a-și comercializa produsele pe una dintre cele mai mari și mai competitive piețe globale. Producătorii sunt încurajați să valorifice această oportunitate și să creeze parteneriate comerciale cu statele-membre ale UE, precizează MAIA.
loading ...