ACCES GRATUIT PE TOT PARCURSUL ANULUI ÎN PĂDURI PENTRU APICULTORI

20 mai 2024
În data de 20 mai, sărbătorim Ziua Națională a Albinei, o zi specială dedicată muncii apicultorilor și rolului esențial pe care albinele îl joacă în ecosistemul nostru. Potrivit datelor prezentate de ANSA, în Republica Moldova avem 9421 apicultori autorizați (care dețin Pașaport al stupinei). Dintre aceștia, 3319 dețin formă juridică de activitate.
 
Pentru susținerea și promovarea sectorului apicol, a fost elaborat un proiect de Hotărâre a Parlamentului pentru a institui „Ziua Națională a Albinei”, sărbătorită la 20 mai. Această inițiativă are ca scop promovarea consumului de miere în Republica Moldova. În colaborare cu Ministerul Mediului, s-a decis și modificarea cadrului normativ pentru a permite apicultorilor să-și amplaseze stupii în păduri pe tot parcursul anului, gratuit.
 
Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare prezintă câteva date și realizări importante din acest sector. În anul 2023, producția de miere a fost de aproximativ 5500 tone, similară cu cea din 2022. În 2023, cantitatea de miere exportată a fost de 1715 tone. Principalele piețe de desfacere au fost cele din Europa și Asia.
 
Statul a investit în sectorul apicol peste 100 de milioane de lei în anul 2023, bani acordați sub formă de subvenții pentru procurarea utilajelor, echipamentelor, roiurilor și reginelor. Din cele 73 cereri depuse la măsurile de subvenționare în avans, cel puțin jumătate au fost pentru investiții în apicultură.
 
Astăzi, mai mult ca oricând, apreciem munca apicultorilor noștri și importanța albinelor pentru agricultură și biodiversitate. Vă invităm să susțineți apicultura locală și să savurați mierea produsă în Republica Moldova, scrie MAIA.
 
loading ...