În premieră, în Republica Moldova va fi organizat un curs de analiză senzorială a mierii, nivel 1. Acesta este destinat apicultorilor, procesatorilor și exportatorilor de miere, precum și reprezentanților sectorului HoReCa și somelierilor de vinuri.
Cursul este organizat de către Proiectul Competitivitate și Reziliență Rurală în Moldova, finanțat de USAID Moldova, în parteneriat cu Asociația Națională a Apicultorilor din Republica Moldova (ANARM).
Lucrăm la această idee de mai mulți ani. Am dus tratative cu experții internaționali, care antrenează somelieri de top, pentru a-i aduce la noi și în această vară ne-a reușit. Acțiunea face parte dintr-un plan strategic de promovare a sectorului apicol din țara noastră și a consumului de miere. Ne propunem să implicăm și reprezentanții HoReCa pentru că, ulterior, ne dorim să colaborăm, să stabilim parteneriate cu ei și să avem prezentă mierea în restaurante, cafenele, benzinării, centre turistice. Astfel de practici am văzut în România și ne propunem să le implementăm și la noi. De asemenea, planificăm să organizăm diverse concursuri pentru producătorii de miere, a declarat Ion Maxim, director executiv al Asociației Naționale a Apicultorilor din R. Moldova.
Expertul de talie internațională, Raffaele Dall’Olio, vine pentru 4 zile în R. Moldova și va instrui participanții la curs în domeniul: tehnici de degustare, recunoașterea caracteristicilor olfactive și gustative, proprietățile mierii, remedierea defectelor și testarea calității conform cerințelor UE.
Termen limită de înregistrare: 15 iunie 2024. Formularul de înregistrare îl găsiți AICI.
Prioritate vor avea participanții care cunosc limba engleză. Costurile de participare și certificare sunt acoperite de USAID. Sunt disponibile doar 25 de locuri. În rezultat, participanții vor primi un certificat cu titlul de somelier de miere.