UE PRELUNGEȘTE LIBERALIZAREA COMERȚULUI PENTRU UCRAINA CU ÎNCĂ UN AN

25 mai 2023
Consiliul UE a adoptat un regulament care permite liberalizarea temporară a comerțului, precum și alte concesii comerciale cu privire la anumite produse ucrainene. Aceasta înseamnă că, timp de un an, pentru toate exporturile ucrainene către Uniunea Europeană, nu vor fi datorate taxe la import.
 
Datorită acestor măsuri, UE va fi în măsură să sprijine în mod semnificativ economia Ucrainei, se menționează în comunicatul oficial.
 
Războiul de agresiune neprovocat și nejustificat al Rusiei împotriva Ucrainei a avut un impact devastator asupra capacității de producție, a infrastructurii de transport și a accesului la Marea Neagră ale țării, precum și asupra capacității sale mai largi de a face schimburi comerciale cu restul lumii. Consecințele nu pot fi subestimate nici la nivel intern, nici la nivel internațional în ceea ce privește impactul asupra securității alimentare.
 
Decizia de astăzi se va aplica pentru o perioadă de un an și va suspenda, în special:
  • toate tarifele prevăzute în temeiul titlului IV din Acordul de asociere dintre UE și Ucraina de instituire a unei zone de liber schimb aprofundate și cuprinzătoare (DCFTA) care nu fuseseră încă liberalizate. Suspendarea vizează, în special, produsele industriale care fac obiectul eliminării treptate a taxelor vamale până la sfârșitul anului 2022, fructele și legumele care fac obiectul sistemului prețului de intrare, precum și produsele agricole și produse agricole prelucrate care fac obiectul contingentelor tarifare;
  • perceperea taxelor antidumping la importurile originare din Ucraina
  • aplicarea regimului comun aplicabil importurilor în ceea ce privește importurile originare din Ucraina.
 
Decizia este condiționată de respectarea principiilor prevăzute la articolul 2 din DCFTA.
 

Context și etapele următoare

La 27 aprilie 2022, Comisia și-a prezentat propunerea privind liberalizarea temporară a comerțului în completarea concesiilor comerciale aplicabile produselor ucrainene în temeiul Acordului de asociere între Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Ucraina, pe de altă parte.
 
La 13 mai, Consiliul a trimis Parlamentului European o scrisoare prin care își semnala acordul cu privire la regulament, care a fost apoi votat în plenul PE la 19 mai.
 
Întrucât regulamentul a fost adoptat atât de Parlamentul European, cât și de Consiliu, acesta va fi semnat și publicat în Jurnalul Oficial, înainte de a intra în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
loading ...