TRATAMENTE LA VIȚA-DE-VIE ÎNAINTE DE ÎNFLORIT

12 mar 2024
Perioada de dinaintea înfloritului este o etapă foarte importantă și, totodată, dificilă pentru viticultori. Inclusiv din cauza schimbărilor de temperatură pot apărea multe probleme în dezvoltarea plantei. Pentru a asigura stabilitatea fitosanitară, plantele trebuie protejate cu fungicide. Stropirea viței-de-vie și aplicarea unor tratamente inovatoare asigură o protecție ridicată împotriva agenților patogeni și cresc siguranța culturilor.
 
Bacteriile, virusurile, ciupercile, viermii, afidele, acarienii reprezintă amenințări pentru vița-de-vie, în timpul ciclului vegetativ. Cunoașterea ciclului biologic al culturii și al agenților de dăunare sunt elemente cheie pentru sănătatea culturilor. Tratamentele cu fungicide oferă protecție eficientă și performanțe revoluționare culturii. În funcție de profilul lor (fungicide de contact ori sistemice), pachetul de tratamente pentru vița-de-vie se aplică de mai multe ori pe an, în momente cheie, pentru a preveni apariția infecțiilor cu mană sau făinare
 
Pentru a diminua pagubele produse de agenții patogeni, se pot aplica, în medie, 6-7 tratamente cu fungicide, în fiecare sezon. Stropirea viței-de-vie se face în funcție de condițiile climatice, dar și de ciclul biologic al plantei. Deși planta rezistă bine la temperaturile negative, dezvoltarea ei poate fi afectată de îngheț (de exemplu, din cauza variațiilor mari de temperatură, își poate pierde mugurii). De îndată ce vremea se mai încălzește (de regulă, la jumătatea lunii februarie), seva își reia circulația, un fenomen cunoscut drept „plânsul viței de vie”. Acesta este primul semn că planta iese din etapa de repaus și se pregătește pentru intrarea în vegetație.
 
Odată cu debutul înfloritului, inflorescențele dezvoltate și lăstarii în creștere sunt sensibili la frig și pot suferi, începând cu temperaturile de -1°C.
 
Se fac, în medie, două tratamente cu produse sistemice, înainte de înflorit.
 
Fungicidele de contact asigură o bună protecție la suprafața plantei, creează o barieră de protecție, fiind ideale la începutul perioadei de vegetație, când nu avem o suprafață foliară viguroasă.
 
Spre deosebire de produsele de contact, care acționează la nivel exterior, cele sistemice pătrund în țesuturile plantei și oferă o protecție îndelungată împotriva bolilor. Fungicidele sistemice se aplică în perioada de creștere intensă a lăstarilor. Aplicarea erbicidelor postemergente sistemice este o soluție eficientă pentru prevenirea și combaterea celor mai frecvente boli care afectează vița de vie, precum mana viței-de-vie și făinarea.
 
Sursa: Agro Basf
loading ...