RĂRITUL SAU PLIVITUL INFLORESCENŢELOR (SAU CIORCHINILOR) LA STRUGURII DE MASĂ

23 mai 2024
Acest procedeu agrotehnic tine să stabilească încărcătura definitivă a butucului cu inflorescenţe sau struguri. Prezenţa unui număr mare de inflorescențe pe butuc, pe care aparatul foliar nu-l poate pe deplin asigura cu substanțele organice, face ca strugurii formaţi să se dezvolte neuniform, bobițele să rămână mai mărunte, neuniforme după mărime şi culoare, iar maturarea strugurilor întârzie.
 
Numărul mare de inflorescenţe pe butuc conduce la obţinerea unor struguri cu calităţi gustative şi aspect necorespunzător cerinţelor consumatorului, aceasta la rândul ei duce la reducerea substanţelor de rezervă din lăstarii maturaţi, care ulterior au o rezistenţă redusă la factorii nefavorabili de mediu.
 
Rărirea numărului de inflorescenţe pe butuc are ca efect în primul rând mărirea greutăţii medii a unui strugure cu 30-40 %, ceea ce poate duce la mărirea producţiei globale cu cca. 10 % pe baza creşterii dimensiunii boabelor, a greutăţii lor, ca şi la creşterea conţinutului de zahăr. În acelaşi timp sporeşte şi cantitatea producţiei marfă cu 20-30 %.
 
Pentru a obţine o producţie cît mai mare de struguri marfă, de calitate înaltă, care ar putea fi vânduţi cu un preţ mai mare, este necesar ca la soiurile de struguri pentru masă la un număr mare de lăstari fertili pe butuc, cu mai multe inflorescenţe pe fi ecare din acestea, să se înlăture o parte (20-30%) din ele. În funcție de particularităţile agrobiologice ale soiurilor se recomandă a fi lăsate pe butuc 14-16 inflorescenţe la soiurile cu struguri mari şi foarte mari (300-500 g) – Cardinal, Regina viilor, Italia etc.; 24-26 inflorescenţe la soiurile cu struguri de mărime mijlocie (200-300 g) – Muscat de Hamburg, Coarnă neagră etc.; şi 30-32 inflorescenţe la soiurile cu struguri mici (100-200 g) – Perla de Csaba, Irşai Oliver, Chasselas d’ore etc.
 
Un surplus de inflorescenţe pe butuc se formează atunci, când la tăiat se lasă o încărcătură mare de coarde şi ochi, sau datorită procentului mare de lăstari fertili la unele soiuri. Prin înlăturarea unor inflorescenţe mici, slab dezvoltate, repartizate mai sus de cele rămase, se creează condiţii favorabile de creştere şi maturare, având la dispoziţie o cantitate mai mare de substanţe nutritive.
 
Cele mai bune rezultate se obţin atunci când normarea inflorescenţelor se efectuează la începutul înfloritului sau îndată după terminarea lui. Pentru a obţine struguri de calitate înaltă se recomandă ca pe fi ecare lăstar să rămână 1-2 inflorescenţe. Celelalte inflorescenţe se suprimă.
 
Inflorescenţele rămase au condiţii mai bune de hrană, fiindcă aceeaşi suprafaţă foliară va asigura nutriţia unui număr mai redus de inflorescenţe sau struguri, care devinmai mari. S-a stabilit că pentru obţinerea unei recolte de 1 kg struguri este necesară o suprafaţă foliară de 1-2 m2, sau 10-12 frunze la 1 strugure.
loading ...