ÎN POFIDA SECETEI, PRONOSTICURILE PENTRU SECTORUL VITIVINICOL SUNT DINTRE CELE MAI BUNE

26 aug 2022
În pofida secetei înregistrare la nivel național, recolta estimativă de struguri 2022 se așteaptă a fi echivalentă anului 2021. Pronosticurile recoltei de struguri este de 6,0 - 10,0 tone/ha, iar la procesare este de 250 mii tone de struguri .Mai mult, în primele 7 luni ale anului 2022 exporturile de vinuri au  înregistrat o scădere semnificativă la acest capitol față de perioada similară 2021, atât ca volum total (cu -25,6%, adică 52,9 mln. Litri), cât și ca valoare totală (-20,1%, adică 75,3 mln. USD).

Datele au fost prezentate la cea de-a V-a ediție a Conferinţei Naţionale a Filierei Vitivinicole „Recolta strugurilor 2022: particularități și valorificare”. Evenimentul a fost organizat de Oficiul Național al Viei și Vinului.

Elizaveta Breahnă, director interimar ONVV: După cum deja bine știm, în Republica Moldova, ca pe întregul glob, se înregistrează o schimbare a climatului, care implicit are impact major asupra viței-de-vie, favorizând înghețurile de primăvară și de toamnă, dar și apariția unor boli noi și dăunători. Sunt din ce în ce mai puține precipitații anuale (sub 400 mm/an) fapt ce reprezintă un stres hidric sever, cu efecte negative asupra strugurilor, vinurilor și sectorului în general. Chiar și în condițiile actuale, strugurii recoltați corespund calității, estimativ recolta 2022 se așteaptă a fi echivalentă anului 2021. La ediția curentă vom discuta despre rezultatele studiului de piață „Percepția consumatorului din Republica Moldova față de produsele și mărcile vitivinicole”, realizat recent. Rezultatele sunt îmbucurătoare: moldovenii preferă vinurile liniștite produse local, iar aceste date ne vor motiva să depunem mai multe  eforturi pentru dezvoltarea sectorului, ridicarea calității vinului pentru impulsionarea consumului intern.

Vladimir Bolea, Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare: Viticultorii au un oficiu național deja creat care îi reprezintă în plan internațional cu succes. Pomicultura, zootehnia și alte domenii ale agriculturii tot tind să creeze astfel de oficii naționale, cu implicarea statului și a structurilor internaționale, pentru că proiectul ONVV s-a arătat a fi unul de succes. Astăzi fiecare al patrulea cetățean din localitățile rurale este implicat în viticultură și vinificație. Este o cifră impresionantă. Noi considerăm că prin dimensiunea viticulturii se construiește o relație de raport social și de responsabilitate socială foarte mare față de locuitorii din Republica Moldova.

John Riordan, director adjunct al Misiunii USAID în Republica Moldova: Conferința de astăzi marchează începutul viitoarei recolte din 2022. Aceasta vine în momente foarte dificile pentru Moldova și pentru regiune. Obstacolele economice și seceta îl afectează pe agricultorul moldovean. Impactul economic asupra industriei vinului de acum este similar cu embargoul rusesc din 2006 și 2013. Știm că a fost dificil, motiv pentru care USAID este din nou mândră să sprijine în continuare industria vinului. În calitate de partener al sectorului vitivinicol moldovenesc, USAID este mândră să acorde suport vinificatorilor pentru o dezvoltare durabilă și reforma structurală a industriei vinului.

Magdalena Mueller-Uri, șefa Secției Cooperare, Delegația Uniunii Europene în R.M.: Moldova a obținut multe rezultate bune – peste 60% din exporturile moldovenești au ajuns în Uniunea Europeană în primul trimestru al acestui an. Băuturile au fost în top 5 dintre produsele de export din ultimii ani, crescând atât în volum, cât și în valoare. Vinurile moldovenești devin din ce în ce mai recunoscute pe plan internațional  pentru calitatea lor remarcabilă, drept dovadă fiind și obținerea diverselor medalii în ultimele luni. În ultimele luni, Uniunea Europeană a mobilizat peste 200 de milioane de euro ca răspuns de urgență și asistență microfinanciară a Republicii Moldova, pentru a diminua impactul crizei. Mai mult decât atât, au fost sporite și cotele de tarifare, iar rutele de transport au fost fortificate pentru a  facilita accesul la piețele UE. Uniunea Europeană continuă să acorde un sprijin substanțial pentru îmbunătățirea competitivității sectorului, antreprenoriatului, accesului la finanțare și a serviciilor de dezvoltare a mediului afacerilor.
loading ...