CE TREBUIE SĂ ÎNVĂȚĂM DE LA OLANDEZI PENTRU A FACE STUDIILE ÎN AGRICULTURĂ MAI ATRACTIVE

04 oct 2023
Una dintre destinațiile care ne-au impresionat în Olanda a fost HAS Green Academy - Universitatea Științelor Aplicate pentru agricultură, alimentație și mediu de viață. Una din cele mai prestigioase instituții cu profil agrar din Olanda și nu doar. Instituția pune accent pe colaborarea dintre mediul academic și cel de afaceri. Aici se cerceteză problemele la zi ale fermierilor, cu punerea imediată în practică a teoriei.
 

HAS Green Academy oferă diverse facilități atât pentru studenți, cât și pentru companii. Aceste facilități includ laboratoare pentru a efectua experimente, dar și companii partenere pe care le puteți vizita. Aici, teoria este adusă în practică.
 
În grădinile din spatele HAS sunt cultivate de către studenți legume, fructe, flori, diferite plante și copaci. Grădinile oferă multe oportunități de creștere și cultivare și un excelent loc pentru cercetare și experimente.
 
Serele de la HAS Green Academy acoperă o suprafață de 1500 de metri pătrați, împărțite în 15 compartimente. Reglementarea climei și alimentarea cu apă sunt controlate separat: ideal pentru cercetarea horticulturii.
 
Scopul nostru este să dezvoltăm agricultura sustenabilă și să asigurăm securitatea alimentară în întreaga lume, nu doar pentru Olanda. Suntem siguri că agricultorii din R. Moldova știu să-și stabilească obiective înalte și să țintească cu succes spre realizarea acestora, a declarat Toon Keijsers, Lector International Food & Agribusiness.
 
În cadrul HAS Green Academy sunt 18 programe de studii la licență, inclusiv două programe internaționale, cu predare în limba engleză. De asemenea, au mai multe cursuri de afaceri, destinate antreprenorilor sau celor care vor să inițieze o afacere în domeniul agro-alimentar.

HAS green academy, ca și alte universități din Țările de Jos sunt parte a programului guvernamental de vouchere. Acesta constă în faptul că Guvernul, acoperă cheltuielile aferente activităților de consultanță, asistență tehnică oferite de către profesorii de la universităților locale celor de peste hotare, inclusiv și companiilor private. Astfel și Republica Moldova ar putea beneficia de consultanță olandeză prin intermediul acestui program. De exemplu, cel mai real ar fi acordarea de suport din partea Universităților din Țările de Jos la elaborarea curriculei și cursurilor de digitalizare în agricultură pentru Universitatea Tehnică a Moldovei - a menționat Oleg Stiopca, Manager Dezvoltare Forță de Muncă, PCRR/USAID.

 

Pentru mine, a fost curios să văd cum integrează ei cunoștințele obținute în urma cercetărilor cadrul instituțiilor de învățământ în practică. Ei au o colaborare foarte reușită între mediul academic și cel de afaceri. Antreprenorii sunt interesați să lucreze împreună cu cercetătorii, să stabilească parteneriate cu universitățile.
 
Fiind din domeniul biologic, mi-au atras atenția multitudinea de tehnologii utilizate la fenotiparea plantelor. Impresionant este și faptul că fermierii olandezi sunt foarte bine informați inclusiv despre biologia plantelor. Dețin informații mult mai avansate decât la nivelul unor cunoștințe practice uzuale.
 
Noi, în R. Moldova, promovăm tehnologiile digitale. Ele sunt instrumentul prin care ne propunem să ridicăm agricultura la un alt nivel de performanță, să devenim mai exacți, mai predictibili, să controlăm mai bine toate procesele de producere, spune Grigorii Batîru, doctor, conf. univ., UTM.
 
La programul de licență „Horticultură și Managementul Afacerii” își face studiile și un tânăr din R. Moldova, Vlad Guzun. L-am întrebat pe Vlad ce ar trebui să facă R. Moldova pentru a convinge tinerii să aleagă o facultate cu profil agrar la universitățile din țară și iată ce ne-a răspuns:
 

Din punct de vedere tehnic, eu cred că Moldova deja a preluat foarte multe. Suntem destul de bine la capitolul dotări cu drone, tehnologii avansate în agricultură etc. Și învățământul ar putea deveni unul mai atractiv pentru studenți. Problema eu o văd sub alt aspect. Avem foarte puțini studenți la facultățile cu profil agricol pentru că posibilitățile de a câștiga decent din agricultură, în Republica Moldova sunt foarte mici. Tinerii nu vor să facă agricultură pentru că nu sunt motivați financiar. Dacă e să ne uităm la topul celor mai bine plătite domenii din țară, agricultura este pe ultimul loc. Pe când în Olanda, acest sector este undeva la mijlocul listei. Asta și face diferența.
 
Pe lângă studii, Vlad mai are o activitate: ajută vinificatorii moldoveni să-și promoveze și să-și vândă vinurile pe piața din Olanda. Nu a fost greu să-i convingă pe olandezi să cumpere vinuri moldovenești, care sunt de calitate înaltă și accesibile ca preț, spune tânărul.
 
Primele mostre de vin eu le-am cumpărat personal, le-am adus în Olanda. Am organizat degustări, olandezilor le-a plăcut vinul nostru și așa au apărut primele comenzi. Pentru ei, un factor important este și prețul, vor costuri mici, spune Vlad Guzun.
 

Această vizită de studiu în Olanda este un pas semnificativ în cadrul activităților de finalizare a conceptului Centrului de Agricultură Inteligentă, susținut de către Proiectul Competitivitate și Reziliență Rurală, finanțat de Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare (USAID).
loading ...