CUM PRELUNGIM RECOLTA DE CASTRAVEȚI PÂNĂ TOAMNA TÂRZIU? Tehnologii de cultivare și sfaturi utile

29 aug 2022
Cum prelungim recolta de castraveți până toamna târziu?

Castravetele ar trebui să rodească inclusiv în luna septembrie, în unele cazuri, până la începutul lunii octombrie. La mulți grădinari, însă, la început, planta de castravete face câteva etape de roade, apoi treptat, se usucă, se îmbolnăvește de mană, fungi, ciuperci și prin luna august, gospodarii nu mai au castraveți.

Există metode prin care puteți prelungi producția de castraveți.

Prima ar fi infuzia din coji de ceapă, care pe lângă faptul că este un fertilizant și un îngrășământ natural, funcționează precum maceratul de urzici pentru roșii, crescând rezistența castravetelui în fața fungilor. Cojile de ceapă sunt un tonic excelent pentru castraveți.

Rețeta pentru prepararea infuziei de ceapă, dar și alte remedii naturale găsiți AICI.

Udatul corect al castraveților este un alt aspect important. Mulți grădinari nu își udă corect castraveții iar planta suferă, face castraveții amari  încovaiați, inegali la capete și  încârligați.

Cum udăm corect castraveții, pentru recolte bogate și de lungă durată, vedeți în materialul: CUM SĂ OBȚII O RECOLTĂ BOGATĂ DE CASTRAVEȚI SĂNĂTOȘI?

Cultura de castraveți de toamnă

Cultura de castraveți de toamnă este o cultură tipică de succesiune, ce se amplasează pe terenuri ce se eliberează până în prima decadă a lunii iunie, prin recoltarea legumelor, a mazării de grădină, a verzei extratimpurii și a cartofilor timpurii.

Terenul se mobilizează printr-o arătură la 18-20 cm. Cu aceasta ocazie, se încorporează în sol o cantitate de 30 tone/ha gunoi de grajd. La pregătitul terenului se aplică 40-60 kg/ha s.a. (substanța activă) azot, 30-50 kg/ha s.a. fosfor și 30-70 kg/ha s.a. potasiu.

Lucrările de pregătire aterenului, erbicidat și modelat pe paturi ridicate, trebuie încheiate cât mai repede, pentru a se efectua semănatul în perioada 1-10 iulie în zonele cu potențial termic ridicat si în perioada 20-30 iunie în zonele răcoroase și umede.

Dă rezultate bune semănatul prin intercalarea benzilor de 7-8 rânduri castraveți cu porumb zaharat, care protejează cultura de vântul uscat din timpul verii.

Norma de sămânță este de 3 kg/ha la soiurile pentru salată, unde se asigură 35 mii plante/ha, și de 12 kg/ha la soiurile tip Cernozion pentru a se asigura 150 mii plante/ha.

Recoltarea se execută eșalonat, începând din a doua decadă a lunii august și până la sfârșitul lunii septembrie. Recoltatul se execută zilnic sau la 2-3 zile, în funcție de destinația culturii. Categorisirea fructelor se face prin sortare. Fructele mai mici au un preț de valorificare mai mare iar o producție normală de 7-8 tone/ha de fructe, asigură obținerea unor beneficii ridicate.

Surse: petunia.ro, gazetadeagricultura.info
loading ...