4 TONE DE GRÂU LA HECTAR, PE TIMP DE SECETĂ. Este reușita unui fermier din Ștefan Vodă. Secretul: tehnologia No Till

08 jul 2022
În condițiile anului secetos, când toți fermierii, mai ales cei din raioanele Căușeni și Ștefan Vodă se plâng de recolte compromise și roade mici la hectar, Valeriu Belotcaci din satul Copceac, raionul Ștefan Vodă, recoltează aproape 4 tone de grâu la hectar. Se întâmplă după ce acum patru ani, fermierul a pus în practică tehnologia No Till de prelucrare a solului, metodă care permite păstrarea stratului de cernoziom dar și sporirea recoltelor, transmite AGROMEDIA, cu referire la studio-l.online.

Noi suntem mulțumiți că nu stricăm pământul, dar, din an în an, îl îmbogățim, spune Valeriu Belotcaci.

Ploi au fost puține ca în toată regiunea, spune agricultorul care afirmă că tot secretul este în tehnologia No Till. Bărbatul care gestionează în jur de 600 de hectare de pământ, aplicând agricultura ecologică, spune că de mai bine de 2 ani, în gospodăria sa, nu se mai ară pământul, iar toate culturile se recoltează cu utilaje speciale.

Nu este ceva simplu și ușor. Trebuie să ai asolament, tehnica corespunzătoare, specialiști buni, mecanizatori. Această metodă presupune reducerea la maxim a prelucrării pământului cu agregatele, menționează agricultorul. 

Trecerea la tehnologia No Till a presupus inclusiv schimbarea tuturor utilajelor. Datorită fondurilor europene, oferite prin intermediul Agenției de Intervenții și Plăți în Agricultură, astăzi, toate terenurile agricole din gospodăria fermierului se lucrează după metoda nouă. Pe câmpurile fermierului, nu mai vezi combine tradiționale, care taie spicul cu tot cu paie, ci utilaje agricole care scutură spicele, iar paiele rămân pe câmp drept îngrășăminte naturale.

Rămâne paiul gol. Combina strânge doar boabele de grâu. Așa este și mai puțină presiune asupra combinei. Este și mai econom, spune un muncitor din gospodăria fermierului.

Noua metodă de prelucrare și recoltare a pământului i-a permis fermierului să păstreze umiditatea în sol până la 40%, iar acest lucru a dus la creșterea productivității la hectar.

Cioclejii nu i-am strâns, am semănat direct după ce am recoltat porumbul. Nu am arat, nu am discuit, nu am făcut nimic. Anul acesta, la fel așa va rămâne. Toate aceste resturi vegetale se transformă în humus.

Avem și orz de primăvară, la fel semănat după tehnologia No Till, în câteva zile, începem recoltarea, prognozăm în jur de 3 tone la hectar.

La fel, avem un câmp de in. Îl creștem pentru o companie din Moldova care colectează semințele. După ce strângem inul, putem folosi câmpul în asolament pentru grâu. anul trecut, roada și veniturile financiare obținute din recoltarea inului au fost mai bune decât la alte culturi.

De asemenea, pe o suprafață de 36 de hectare, creștem muștar. Îl vindem aceleiași companii. Se aseamănă cu rapița. E o cultură care poate fi crescută în Moldova.

Anul acesta am semănat și hrișcă. O vom utiliza și în scop alimentar, dar mai mult pentru siderate. Este la etapa de înflorire acum.

Grâul îl creștem pe terenuri ecologice. Nu lucrăm cu îngrășăminte, cu pesticide, cu nimic, povestește Valeriu Belotcaci.



Suportul pentru agricultură oferit de UE, prin intermediul AIPA i-au permis fermierului să îmbunătățească condiţiile de muncă şi trai a peste 150 de locuitori ai satului. Sătenii care muncesc cu utilajele agricole moderne se bucură că au un loc de muncă acasă.

Valeriu Belotcaci afirmă că tehnologia No Till i-a adus mai multe avantaje. În primul rând, a redus timpul de lucru cu pana la 50%, a crescut capacitatea de producție, a crescut materia organică în sol, a conservat apa și fertilitatea solului, iar cel mai important, a reușit să treacă o barieră psihologică sovietică de prelucrare a pământului.

Fermierul este primul în sud-estul Moldovei care a implementat tehnologia de prelucrare a solului pusă în practică de decenii de statele UE.
loading ...