Victor Cîșlari este agricultor din satul Chircăiești, raionul Căușeni, care administrează Gospodăria Țărăneasca cu același nume. Omul de afaceri produce fructe proaspete și deshidratate, pe care le crește cu grijă în cele două livezi înființate de el. După ce a plantat o livadă convențională de caise și piersici, a decis să se aventureze în agricultura bio și a plantat o livadă ecologică de pruni. De curând, a deschis și propria uscătorie de fructe.
Afacerea mea a pornit din dorința de a valorifica acea bogăție pe care o are Moldova și anume – oamenii și solul. Întotdeauna mi-am dorit să exploatăm rațional resursa acestui pământ rodnic, pe care s-o păstrăm pentru generațiile viitoare, spune Victor Cîșlari.
Agricultorul mai povestește că munca la plantarea și îngrijirea livezilor i-a fost înlesnită prin Programul PARE 1+1, din contribuția căruia și-a permis să procure un tractor.
Iar când a aflat despre instrumentul de suport al Organizației pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA) pentru digitalizarea afacerii nu a mai ezitat și a aplicat pentru finanțare. Din programul ODA omul de afaceri a accesat 200 de mii de lei sau cca 60% din costul investiției pentru digitalizare.
În prezent, agricultorul deja testează noi tehnologii în livezile sale, iar schimbarea este vizibilă.
Livada ecologică este în lunca Nistrului și riscul de îngheț aici este foarte mare. Acea de piersici și caise la fel este în zona frecvent afectată de îngheț. Iată de ce am procurat câte o stație meteo pentru fiecare livadă. Această investiție ne permite să efectuăm lucrările agricole la timpul potrivit și să avem o roadă mai bună. Prognoza meteo exactă ne va oferi posibilitatea să prevenim pierderile cauzate de îngheț. Vom fi alertați atunci când coboară brusc temperatura, a mai povestit Victor Cîșlari.
Din suportul pe care l-a primit prin Instrumentul de susținere pentru digitalizarea IMM, antreprenorul a mai instalat un sistem de monitorizare video în livezi și la depozite. Astfel, au scăzut furturile și este prevenită deteriorarea pomilor fructiferi.
Am accesat foarte ușor grantul, fără a mai avea nevoie de ajutorul cuiva și vedem rezultate în urma investiției. Deja anul acesta roada a fost mai mare cu cca 15-20%. Și pierderile cauzate de furturi s-au diminuat. Astfel, am majorat volumul de vânzări cu încă 10%. Estimăm că roada în anii următori va fi mai mare, va crește și calitatea fructelor, datorită tehnologiilor implementate, a relatat din planuri Victor Cîșlari.
Omul de afaceri își dorește foarte mult să exporte producția sa bio pe piața Uniunii Europene, pe care o vede de perspectivă. Pentru a se vedea cu acest vis realizat a și început pregătirile de certificare.
Deși spune că nu este ușor în Moldova să pui pe picioare o afacere prosperă în agricultură, Victor Cîșlari este convins că acest lucru este posibil și că există multe posibilități. Programele de dezvoltare existente, în opinia sa, oferă un suport important pentru afaceri.
Printre dificultățile întâmpinate antreprenorul a evidențiat insuficiența lichidității, lipsa forței de muncă, dar și dificultatea în accesarea piețelor externe pentru vânzarea producției.
În pofida acestor impedimente, Victor Cîșlari se arată, totuși, încrezător că agricultura din Moldova are perspective de a deveni profitabilă.
Vom munci în continuare pentru a realiza tot ce ne-am propus. Încetișor, vor veni și timpurile bune pentru agricultori. Am multă încredere că vom reuși, a mai spus antreprenorul.
Instrumentul de susținere pentru digitalizarea IMM a fost finanțat de Uniunea Europeană cu 500 000 Euro, fiind implementat în perioada 2020-2021 ca sprijin în contextul pandemic. Au fost finanțate 96 de proiecte investiționale sub formă de vouchere de 20.000 lei sau granturi de până la 200 de mii de lei, în rezultat fiind create 317 locuri de muncă.
În anul 2022 a fost lansat Programul de transformare digitală a întreprinderilor mici și mijlocii. Prin intermediul noului program companiile autohtone pot accesa suport financiar nerambursabil de până la 500 de mii de lei pentru digitalizarea proceselor de producere și prestare a serviciilor.
Sursa: ODDIM