INVESTEȘTI UN LEU, IAR STATUL ÎȚI MAI DĂ DOI. A fost aprobat un nou program de granturi pentru migranți, Pare 1+2

08 sep 2022
Guvernul a aprobat un nou program de granturi pentru moldovenii care muncesc peste hotare și vor să inițieze și să dezvolte o afacere în mediul rural acasă, în Republica Moldova.

Este vorba despre Pare 1+2. Prezentul Program este destinat lucrătorilor migranți și rudelor de gradul I ai acestora, care intenționează să investească remitențele în inițierea sau în dezvoltarea unei afaceri.

Suportul financiar nerambursabil va fi acordat în baza „Regulii 1+2”, astfel 1 leu investit din contul contribuției proprii a beneficiarului va fi suplinit cu 2 lei din cadrul prezentului Program. Valoarea finanțării nerambursabile nu va depăși 500 000 de lei.

Solicitantul Programului trebuie să întrunească cumulativ următoarele criterii de eligibilitate:
  1. este lucrător migrant sau rudă de gradul întâi – beneficiar de remitenţe;
  2. este cetățean al Republicii Moldova;
  3. intenționează să lanseze o afacere proprie în Republica Moldova sau să dezvolte afacerea existentă;
  4. are termenul de aflare peste hotare de minimum 12 luni;
  5. deține, la data depunerii formularului de participare la Program, documente justificative privind proveniența remitențelor, cu o vechime de cel mult 5 ani:
  • documente ce justifică angajarea peste hotare a lucrătorului migrant: contract de muncă/certificat de confirmare a salariului și veniturilor/patentă/ permis de muncă;
  • documente ce justifică proveniența remitențelor: dispoziție de transfer bancar/ordin de eliberare a numerarului/extras din conturi bancare/declarație vamală. La necesitate, vor fi solicitate și alte acte care demonstrează proveniența remitențelor.
Domeniile de activitate și întreprinderile neeligibile în cadrul Programului sunt:
  1. întreprinderile prevăzute la art. 12 alin. (3) din Legea nr. 179/2016 cu privire la întreprinderile mici și mijlocii, indiferent de tipul de proprietate și forma organizatorico-juridică;
  2. tranzacțiile imobiliare;
  3. activitățile de consultanță juridică;
  4. comercializarea de armament;
  5. activitățile din domeniul comerțului cu ridicata și amănuntul;
  6. activitățile de producere sau de comercializare a tutunului și a băuturii alcoolice.
Implementarea prezentului Program presupune un buget estimativ de 30 000 000 de lei anual, bugetul total al Programului pentru perioada de implementare de trei ani constituind 90 000 000 de lei, cu posibilitatea de a fi extins cu sprijinul donatorilor locali și externi.

Proiectul Hotărârii Guvernului privind Programul de atragere a remitenţelor în economie „PARE 1+2” a fost elaborat urmare a evaluării Programului existent Programul de atragere a remitenţelor în economie „PARE 1+1”.
loading ...