AGROMEDIA vine cu o noutate frumoasă: dăm start Podcastului „Agricultura Modernă”. Este un proiect ambițios, în cadrul căruia ne propunem să discutăm cu experți, producători și specialiști din diferite ramuri ale agriculturii și să abordăm subiecte de interes precum: digitalizarea agriculturii, dezvoltarea în pas cu tendințele globale, adaptarea la cerințele internaționale, accesarea noilor piețe de desfacere ș.a.
Deschidem seria de Podcasturi „Agricultura Modernă” cu un episod despre adaptarea sectorului horticol la noile tehnologii, la cerințele de pe marile piețe internaționale și consolidarea brandului de țară.
Suntem în sezonul când forfota din livezi a trecut în sălile de sortare și ambalare a merelor. Din acest motiv, am ales să filmăm ediția acestui Podcast la compania Fresh Time, unde fructele, puse la păstrare în camere frigorifice sunt scoase treptat, sortate, ambalate și pregătite să cucerească piețele europene, cele din țările arabe și Asia. Cum a reușit Vitalie Obrijanu să convingă importatorii capricioși precum sunt cei din Dubai, Bangladesh ș.a. să cumpere fructe moldovenești aflăm chiar de la el.
Tehnologia trebuie să meargă de mână cu știința și domeniile practice. Noi asta încercăm să facem și să împărtășim și cu colegii de breaslă. Trăind în era tehnologiilor, s-a dezvoltat foarte mult și sectorul de producere a fructelor. De mulți ani deja, și la noi producătorii mari au instalat stații meteo pentru prognoza timpului și a bolilor și dăunătorilor din plantații. Livezile moderne sunt dotate cu sisteme de irigare prin picurare și fertigare. Liniile de sortare sunt deja un strict necesar, nu o inovație.
Modernizarea livezilor, reorientarea spre alte piețe, alegerea corectă a soiurilor, diversificarea produselor sunt câteva dintre strategiile spre care fermierii ar trebui să se orienteze. Aici, o atenție deosebită merită soiurile autohtone cu gust deosebit și aspectul exterior al produselor, menționează Vitalie Obrijanu.
Noi ținem foarte mult la brandul de țară. Din acest motiv depunem eforturi pentru a menține un nivel înalt de calitate. Și asta transmitem tuturor producătorilor noștri. Buna colaborare dintre producători și calitatea produselor este succesul țărilor concurente precum Polonia, Italia, Franța, Germania.
Cine și cum stabilește prețurile pentru produsele agricole pe piețele internaționale? Care este principalul concurent al mărului? Cum reușesc țările concurente să mențină prețuri mai mari pentru produsele agricole? Este pregătită R. Moldova să iasă pe cele mai mari piețe cu produse agricole autohtone? Pentru răspuns la acestea și alte subiecte interesante vizionați Podcastul.