CERTIFICAREA IGP, DOP ȘI STG: Cum se descifrează abrevierile și cum ajută la promovarea produselor? Fermierii au aflat detalii

10 jan 2022
 
Producători agricoli, fermieri și antreprenori din mediul rural veniți din Drochia, Orhei și Rezina s-au întâlnit, la final de an, în localitatea Lalova din raionul Rezina, unde au participat la masa rotundă „Importanța și promovarea Indicației Geografice Protejate (IGP), Denumirii de Origine Protejată (DOP) și Specialității Tradiționale Garantate (STG)”.
 
Participanții la eveniment au aflat despre felul în care pot obține aceste certificate, necesitatea și avantajele lor, dar și despre caietul de sarcini - setul de cerințe necesar pentru inițierea procedurii de certificare.
 
Atelierul a fost ultimul din seria celor organizate în cadrul componentei „Dezvoltarea rurală prin promovarea agroturismului și a produselor tradiționale în Republica Moldova” implementată de Federația Agricultorilor ( FARM ) și face parte din proiectul Organizației pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite ( FAO ) privind susținerea capacităților de promovare a produselor agroalimentare.
 
Scopul evenimentului a fost de a informa antreprenorii din mediul rural despre felul în care pot identifica produse și rețete locale, care au tradiții și care ar putea primi aceste certificate. Totodată, ideea atelierului a fost de a impulsiona producătorii să-și unifice eforturile și de a contribui împreună la dezvoltarea economică, atât la nivel local, cât și național.
 
Șeful Direcției mărci și design industrial, de la Agenţia de Stat pentru Proprietatea Intelectuală ( AGEPI ), Simion Levițchi, a făcut o prezentare explicită despre toate categoriile de certificate IGP, DOP și STG. Acesta a vorbit despre procedura de identificare a produsului, necesitatea de mobilizare și conectare a antreprenorilor interesați de obținerea certificatelor, inițierea procedurii, caietul de sarcini și perioada în care pot fi obținute aceste certificate. De asemenea un subiect aparte, care a stârnit interes a fost diferența de înregistrare a unei mărci comerciale și a DOP-ului. Participanții au fost curioși să afle costurile și etapele de achitare ale acestora.
 
Produsele certificate sunt protejate prin lege
 
Pe lângă multitudinea de informații care au fost oferite, Simion Levițchi a ținut să sublinieze că aceste certificate au două avantaje mari – ele pot servi în calitate de instrument de marketing și, pe de altă parte, produsele certificate sau zonele certificate, sunt protejate prin lege.
 
Reprezentantul adjunct al FAO în Republica Moldova, Tudor Robu, a îndemnat participanții să fie activi și să identifice oportunitățile de care ar putea beneficia în urma certificării, așa cum acestea pot garanta o poziționare mai bună pe piața internă, dar și pe cea externă.
 
„Aceste categorii au un rol extrem de mare în comerțul dintre noi și Uniunea Europeană, dar au un impact și asupra vânzării produselor noastre pe alte piețe. Noi trebuie să respectăm normele privind indicațiile geografice și denumirile de origine nu doar pe piața Uniunii Europene, nu doar pe piața locală, dar și pe piețele terțe. Este important ca producătorii să intre în esența lucrurilor și să vadă cum pot ajunge ca produsul pe care îl fac să aibă IGP sau DOP, ca să poată satisface criteriile acestor categorii”, a subliniat dl Robu.
 
În cadrul atelierului a fost prezentat și un caz practic, unde s-a vorbit despre caietul de sarcini elaborat de unul dintre experții proiectului, Grigore Baltag. Acesta a avut misiunea să completeze cerințele impuse de lege pentru obținerea DOP a Digestivului „HANGANU’S” ( macerată din prune produsă la Lalova ). Specialistul a vorbit despre etapele pe care le-a parcurs împreună cu Sergiu Hanganu, Președintele „Asociației Producătorilor și Procesatorilor de Fructe din aria Nistrului Medial” și, totodată, a menționat motivul pentru care producătorul de macerată și-a propus să obțină acest certificat.
 
Macerata de la Lalova, cu aromă și gust de prune umplute și fierte în vin
 
Pentru că descrierea produsului a stârnit interesul participanților, aceștia au avut posibilitatea să și-l deguste. Sergiu Hanganu, cel care este și proprietarul „Hanului lui Hanganu” de la Lalova, pensiunea unde a avut loc evenimentul, a servit beneficiarii cu macerată locală. Ca aroma și gustul băuturii să fie mai specială, aceasta a fost combinată cu prune umplute cu nucă și fierte în vin – un alt produs pentru care cei de la Lalova au primit deja certificat. 
 
 
 
 
loading ...