UN NOU PROIECT DE FINANȚARE ÎN AGRICULTURĂ: DE LA PRODUCERE PÂNĂ LA EXPORT

20 sep 2023
Fondul Internațional pentru Dezvoltare Agricolă (IFAD) a prezentat, astăzi, conceptul unui noi proiect pentru investiții în agricultură. Spre deosebire de proiectele similare, Designul Proiectului este conceput pentru a asigura o eficientizare și durabilitate în utilizarea surselor financiare.
 
Astfel, proiectul prevede că pe durata următorilor șase ani, producătorii mici și mijlocii să fie susținuți multilateral pe întreg lanțul valoric – începând cu etapa de producere și finalizând cu comercializarea produselor(inclusiv exportul).
 
Un accent deosebit în cadrul viitoarelor activități este atribuit dezvoltării sectorului asociativ – și, în deosebi, Asociațiilor pe produs și cooperativelor de întreprinzători. În cadrul proiectului, se prevede, de asemenea, implementarea diferitor forme și procedee de lucru pentru asigurarea unei durabilități economice a producătorilor agricoli în condițiile schimbărilor climatice. Acest proiect reprezintă o continuare a angajamentului IFAD de a sprijini comunitățile din țară, și, în special, a celor mai vulnerabile pături sociale.
 
La eveniment a participat conducerea Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, membrii misiunii IFAD de la Roma, reprezentanții Asociației MOVCA, AROMEDA, FARM, Federației crescătorilor de ovine și caprine și ai mediului de afaceri.
 
Proiectul va include două lanțuri valorice: creșterea ovinelor și caprinelor și cultivarea legumelor.
Prin acest proiect, UCIP IFAD se angajează să ofere sprijin financiar și tehnic pentru a stimula dezvoltarea sectorului agricol în regiunile defavorizate și pentru a consolida infrastructura agricolă. Proiectul va include două lanțuri valorice principale: creșterea ovinelor și caprinelor și cultivarea legumelor. Astfel vor fi îmbunătățite patru aspecte cheie, precum este accesul fermierilor mici la resurse și piețe, contribuind astfel la dezvoltarea lor sustenabilă, optimizarea performanței producției și deschiderea a noi oportunități de acces la piețele interne și externe și de export, generând venituri.
 
De asemenea, va fi identificat potențialul de creștere a valorii adăugate în lanțurile valorice agricole, susținând dezvoltarea economică durabilă. Totodată, IFAD IX își propune dezvoltarea strategiei pentru gestionarea eficientă a resurselor financiare limitate disponibile pentru fermierii care abia si-au inițiat afaceri.
 
Proiectul va avea trei componente principale: Agribusiness, Fondul de Inovație și Angajament și Dezvoltare de Politici.
 
Valoarea estimativă a proiectului este de peste 34,0 milioane dolari SUA și va fi implementat timp de 6-7 ani.
Proiectul va fi coordonat de care Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, Ministerul mediului si implementat de către Unitatea de Implementare a Proiectelor IFAD in Republica Moldova.
 
IFAD este o organizație internațională pentru implementarea proiectelor care au scopul dezvoltării agricole durabile în comunitățile rurale defavorizate din întreaga lume. Fondul furnizează finanțare și asistență tehnică pentru a ajuta fermierii să-și îmbunătățească nivelul de trai și să contribuie la creșterea securității alimentare la nivel global.
loading ...