Un nou instrument de creditare devine disponibil pentru agricultori începând cu ziua de vineri, 15 martie curent. Este vorba de Produsul Capital Circulant, dezvoltat în comun cu Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului.
Cu o garanție din partea statului în valoare de până la 1 milion 600 mii lei, acest instrument financiar este conceput pentru susținerea necesităților imediate ale sectorului agricol.
Astfel, pentru anul 2024, perioada creditului este de până 60 de luni, urmând ca pentru anii viitori să fie ajustată la 36 de luni. De asemenea, perioada de garanție pentru anul 2024 este stabilită de până la 18 luni, cu o reducere ulterioară la 12 luni.
Agricultorii interesați sunt încurajați să se adreseze băncilor comerciale la care sunt deserviți pentru a accesa instrumentul financiar.
Amintim că, instrumentul a fost consultat, la începutul acestei luni, la minister, cu agricultorii, ODA, reprezentanții băncilor comerciale, Ministerului Finanțelor și Inspectoratului Fiscal de Stat.
Amintim că din 1 martie este disponibil un alt instrument de creditare: Creditul Agricol de Urgență, instrument financiar destinat producătorilor de cereale. Programul prevede acordarea de credite în valoare de până la 500.000 lei fiecărui solicitant. Solicitanții beneficiază de o garanție din partea statului în valoare de 90%. Totodată, este unicul produs garantat de stat accesibil clienților băncilor comerciale din categoria substandard.