TEHNOLOGII INOVATIVE ÎN LUPTA CU BOLILE LA CEREALELE PĂIOASE

27 mai 2024
Principalele boli care afectează puternic culturile de cereale păioase își fac apariția chiar din primăvară, cum ar fi făinarea, pătarea în ochi, septorioza, iar dacă factorii de mediu sunt favorabili și restul bolilor pot apărea mai devreme. Pentru a preveni acțiunea lor, fermierii sunt mereu atenți la primele semne de boală și la opțiuni prin care pot evita infecția cu un spectru larg de boli ale culturilor, fără a risca apariția rezistenței plantelor la tratamentele aplicate.
 
Compania internațională de cercetare și dezvoltare în agricultură Corteva Agriscience dezvoltă produse de protecția plantelor care protejează eficient culturile împotriva bolilor chiar din primele faze de dezvoltare ale culturilor. O astfel de soluție este fugicidul Verben™, dezvoltat special pentru a asigura protecția cerealelor încă de la primul tratament din primăvară. Prin utilizarea în primul tratament, fermierii beneficiază de puterea curativă și preventivă a celor două substanțe active conținute, proquinazid și protioconazol. Acestea au un efect sinergic, fiind puse în valoare și cu ajutorul formulării speciale create de Corteva, pentru a oferi maximul de putere chiar și la temperaturi scăzute, aderență, distribuție uniformă a substanțelor active și rezistență la spălare la o oră de la aplicare, precum și o acțiune eficientă la câteva săptămâni de la acest moment.  
 
Prin utilizarea lui Verben™ încă de la primul tratament din primăvară, planta este protejată de bolile specifice cerealelor, fortifiată și pusă în valoare, pentru a oferi producțiile cele mai mari și mai calitative. Ciprian Eugen Balica, fermier la Mirba Oil SRL a explicat cum aceste beneficii sunt posibile prin intermediul efectului substanțelor active:
 
Am decis să aleg Verben™ datorită acțiunii celor două substanțe active inovatoare, proquinazid și proticonazol, care ajută planta să lupte cu apariția bolilor, în special făinarea. De asemenea, efectul curativ este unul impresionant, pentru că sinergia este foarte bună, rezultatul este foarte bun și surprinzător. Pot spune cu certitudine că își va regăsi mereu locul în schemele noastre de tratament la păioase pentru că a răspuns mereu pozitiv la toate provocările care i-au fost adresate după aplicările noastre.
 
Corteva Agriscience este angajată în sprijinirea fermierilor în fața provocărilor climatice și de mediu prin dezvoltarea de soluții inovatoare și eficiente. Prin produse precum Verben™, Corteva facilitează fermierilor acces la tehnologie de vârf, care asigură protecția culturilor încă din primele faze de dezvoltare, stabilizarea producțiilor agricole și promovarea unui viitor agricol sustenabil și prosper pentru fermierii din România.
 
Autor: Maria Cîrjă, Marketing Manager pentru România și Republica Moldova la Corteva Agriscience
 
Mai multe informații sunt disponibile pe www.corteva.ro 
Urmăriţi Corteva Agriscience pe Facebook, Instagram, LinkedIn, Twitter şi YouTube  
loading ...