La început de primăvară, ADAMA a lansat în piața din Republica Moldova produse noi, inovative, menite să ușureze munca agricultorilor și, în același timp, să sporească calitatea și cantitatea recoltelor. Acestea au fost testate în gospodăria „Agro-Papuros” de la Mărăndeni, Fălești, administrată de fermierul Mihai Goncearenco. În jur de 200 de agricultori din țară au avut posibilitatea să vadă cum au lucrat produsele în câmp și care este starea culturilor în prezent.
Gabriela Vila, Director General ADAMA pentru România și R. Moldova:
Bună dimineața! Bine ați venit la Ziua Câmpului la Mărăndeni. Suntem deja de 5 ani prezenți în ferma domnului Goncearenco. Ne-am întâlnit la începutul anului să vă povestim despre produsele noi. Astăzi, suntem aici pentru a vedea care este efectul lor în câmp.
Cele 3 produse noi sunt din gama Asorbital, care promite o distribuție echilibrată și o absorbție eficientă în frunze, asigurând un control mai bun al bolilor fungice.
Adrian Cosor, Director de Marketing ADAMA în România și R. Moldova:
Din fericire, am reușit să lansăm noul portofoliu de produse mai întâi în R. Moldova. Vorbim despre 3 produse noi: Soratel pe bază de protioconazol, Maganic cu 2 substanțe active: un protioconazol și difenoconazol și Maxentis cu o combinație de azoxistrobin și protioconazol.
Dan Maftei, Director Tehnic și Dezvoltare ADAMA în România:
Produsul Maxentis este omologat la cereale și rapiță. A fost aplicat în câmpul de la Mărăndeni și fermierii pot vedea culturile curate de boli. Maganic, la fel, este omologat la cereale. În principal, se folosește la al 3-lea tratament pentru controlul fuzariozei. Am fost în lanul de grâu, spicele sunt curate, produsul și-a făcut treaba exact așa cum ne așteptam.
Condițiile anului 2024 au fost dificile din punct de vedere al oscilațiilor bruște de temperatură, cantității de precipitații. Dar, chiar și așa, produsele ADAMA au un rezultat bun, evident, cu adaptarea tratamentelor la situația din câmp.
Panuța Sergiu, Director Comercial și Tehnic ADAMA în R. Moldova
Am testat noile produse în culturile de porumb, floarea-soarelui, grâu și rapiță. La porumb, am planificat 2 tratamente, pentru a asigura combaterea buruienilor și accesul plantei la apă și substanțe nutritive. La floarea-soarelui, am propus o aplicare secvențială a erbicidelor și am inclus un produs pentru combaterea stresului plantelor. La rapiță, din cauza condițiilor meteo, am decis ca tratamentul 2 și 3 să-l facem cu o dronă agricolă.
Culturile de pe toate loturile demonstrative sunt, în prezent, într-o stare bună. Schemele de protecție cu preparatele ADAMA mențin atacul de boli și dăunători sub pragul minim de dăunare.
Mihai Goncearenco, Administrator SRL „Agro-Papuros”:
Colaborăm cu ADAMA de 5 ani de zile, împreună facem experimentele din câmp. Anul acesta, culturile s-au bucurat de condiții bune de semănat și un start bun în vegetație. Am avut precipitații la început de primăvară. Lipsa de umiditate din sol din prezent a afectat, însă, dezvoltarea grâului. Dar suntem mulțumiți de rezultatele care le avem.
Pentru mai multe detalii despre noile produse, dar și impresiile fermierilor, vedeți materialul VIDEO.