Astăzi, 29 noiembrie, a avut loc prezentarea rezultatelor studiului „Percepția Moldovei ca destinație turistică de către vizitatorii străini”. Sondajul cupride răspunsurile colectate de la vizitatorii aflați la punctele de trecere a frontierei, la crame dar și la sărbătorile din Piața Marii Adunări Naționale.
Raportul a fost elaborat în conformitate cu metodologia Organizației Mondiale a Turismului (OMT), la solicitarea Ministerului Culturii al Republicii Moldova, cu suportul strategic al Proiectului USAID de Competitivitate și Reziliență Rurală (PCRR), în parteneriat cu Asociația Națională de Turism Receptor și Intern din Moldova (ANTRIM).
Republica Moldova urmărește consolidarea poziției sale ca destinație turistică autentică în Europa de Est, iar studiul realizat vine să evalueze percepția Republicii Moldova ca destinație turistică, modul în care s-a schimbat profilul vizitatorilor și al diasporei și să identifice sursele de informare ce vizează Moldova ca destinație turistică.
Sergiu Prodan, Ministrul Culturii al RM: „Rezultatele sondajului sunt esențiale în procesul de luare a deciziilor privind crearea și dezvoltarea de produse turistice noi, dezvoltarea unui cadru strategic de marketing și promovare, vizând creșterea sustenabilă a turismului la nivel național. Acum, odată cu crearea instituției de implementare a politicilor din domeniul turismului, Oficiul Național de Turism, ne propunem să consolidăm efortul depus de industrie, asociațiile de profil, și cu suportul strategic al partenerilor de dezvoltare să avansăm în procesul de valorificare a potențialului turismului din Moldova.”
Studiul a fost realizat pe un eșantion de 606 respondenți, turiști străini și turiști din diasporă. Aceștia au fost intervievați în aeroport, frontiera cu România, vinăria Cricova și în Piața Marii Adunări Naționale. Datele au fost colectate în perioada 07 – 21 octombrie, inclusiv în timpul Zilei Naționale a Vinului și a Zilei Orașului.
Cei mai mulți turiști care au vizitat Republica Moldova, în această toamnă, au venit din România (31%) și Ucraina (18%). Totodată, turiștii intervievați au vizitat țara noastră de 3 ori în ultimii 5 ani.
Jeff Bryan, Șeful Misiunii USAID: “Calea Moldovei spre o destinație turistică atractivă pune în valoare potențialul său pentru turism rezilient și durabil, evidențiind punctele sale forte unice, în special oamenii creativi și ospitalieri. Realizările recente, precum acordarea premiului localității Valeni drept Cel Mai Bun Sat Turistic de către UNWTO, subliniază sinergia dintre sectoarele turismului, culturii, creativității și agriculturii, stabilind astfel temeliile solide pentru oferte turistice diverse, inclusiv turism cultural, experiential, gastronomic și agroturism. Ne mândrim să fim parteneri în această călătorie, iar USAID va continua să sprijine dezvoltarea sectorului turistic al Moldovei.”
Motive de a vizita Republica Moldova
Principalele arii de interes pentru turiști au fost: petrecerea timpului liber (34%), vizitarea rudelor și prietenilor (18%) și activitatea profesională sau de afaceri (16%). Printre factorii care îi motivează să vină la noi în scop turistic se numără: recomandările personale din partea familiei, prietenilor, rudelor (41%), urmate de accesibilitatea prețului călătoriei în Moldova (27%), dorința de a gusta vinul moldovenesc (25%) și dorința de a vizita vinării și beciuri moldovenești.
Faptul că Moldova este o țară vinicolă are o influență mare asupra deciziei turiștilor de a vizita Moldova. Cei mai mulți dintre turiștii străini (44%) asociază Moldova cu vinul.
Organizarea călătoriei
73% dintre turiști își organizează singuri călătoria. Printre dificultățile întâmpinate sunt în principal legate de transport și prețuri. Cei mai mulți (28%) dintre turiștii străini au menționat lipsa zborurilor directe, iar 62% dintre vizitatorii din diasporă au semnalat prețurile mari.
Studiul a mai relevat că turiștii preferă sejururi relativ scurte, 69% dintre respondenți rămân în țară mai puțin de o săptămână. Iar ce ține de opțiunile de cazare, 42% preferă hotelurile, urmate de cazările la rude și prieteni (27%) și închirierea apartamentelor (11%).
Experiența în Moldova
9 din 10 turiști au spus că se simt în siguranță în Moldova. Chișinăul a fost destinația principală pentru 84% dintre turiști. Aproape jumătate dintre ei au vizitat restaurante, magazine de vinuri sau cluburi (48%), vinăriile (37%) și festivaluri/sărbători naționale (30%). 87% dintre turiști sunt interesați să viziteze Republica Moldova încă o dată.