VERDEȚURI ECO, CRESCUTE CU DRAGOSTE. Cumpărătorii și-au făcut abonament pentru a primi săptămânal produsele lor

19 mai 2022
Un cuplu din satul Gura Bâcului, raionul Anenii Noi, a pus pe roate o afacere cu salate și verdețuri. Soții Gore și-au construit câteva sere pe lângă gospodărie, în care, de câțiva ani, practică agricultura ecologică.  În 2002, ei erau printre puținii agricultori din țară care s-au ambiționat să crească spanac, leurdă și salate. Produsele sunt livrate lunar clienților, care și-au făcut chiar abonamente să primească produse sănătoase.

Am început să folosim salate, am început să învățăm lumea să mănânce salate. În 2002, nici nu se știa cum se vând salatele și cum se cresc și cum se mănâncă. Încercam să promovăm, a declarat Nadejda Gore.

După ce au înțeles că produsele sunt întrebate pe piață, au decis să implementeze o nouă metodă de creștere, care să le aducă plus venit. Așa le-a venit ideea de a face agricultură ecologică, iar în prezent, cresc în jur de 20 de specii de verdețuri. La tratările contra dăunătorilor, fermierii folosesc ceaiuri speciale din ierburi, iar pentru stimularea creșterii plantelor utilizează îngrășământ natural.

Colaborăm cu institutul biologic de protecție a plantelor din Chișinău, care dumnealor ne aprovizionează cu niște, așa să spuem niște ceaiuri speciale făcute din buruiene, cu care noi prelucrăm plantele. Nu cu chimicate, a povestit Valeriu Gore.

Ciclul de creștere a verdețurilor începe în ianuarie, cu plantarea semințelor în ghiveciuri.

Noi căutăm semințe, luăm de la magazine specializate biologice, cu certificat tot. Lucrăm și cu eco sol, un preparat, îngrășământ tot natural, al nostru moldovenesc, povestește fermierul.

E nevoie de patru luni ca plantele să ajungă la maturitate. În sere, se păstrează o temperatură constantă, iar irigarea se face prin picurare.

În agricultura ecologică, fiecare fir de buruiană, care răsare printre rândurile de verdețuri, nu se pierde. Fermierii fac compost din el, iar ulterio îl folosesc pentru îngrășământ natural în sere. Este ecologic, și cel mai important benefic, menționează fermierul.

Prima roadă din acest an a fost strânsă acum două săptămâni. Verdețurile au fost livrate în Capitală.

Noi spunem că creștem pentru familie. Membrii care își iau abonamentul sunt membri ai familiei, cum crești pentru tine să mănânci tu, nestropit. Așa și pentru membri.

Soții agricultori spun că verdețurile sunt foarte bogate în vitamine ceea ce le face să fie un aliment important, ce nu trebuie să lipsească de pe masa nici unei familii.

Referitor la salate, cred că toată lumea știe că e foarte benefică, e bogată în fibre și în toate vitaminele. Cheiul și spanacul practic sunt din familii diferite. Dacă în spanac se conține o vitamină sau un component mai puternic, atunci în cheil sunt mai puțin, și invers.

Cuplul Gore din Anenii Noi va primi în câteva luni certificate ecologice de conformitate, ceea ce-i va permite nu doar să vândă mai scump producția, dar și să o exporte.

Sursa: primelestiri.md
loading ...