LA 24 DE ANI, ȘI-A LANSAT PROPRIA COLECȚIE DE VINURI DE AUTOR. Istoria de succes lui Valerian Scutelnic, AICI

15 jul 2022
Și-a deschis propria vinărie și a lansat o colecție de vinuri de autor la doar 24 de ani. Este vorba despre tânărul vinificator, Valerian Scutelnic, care a revenit din California, SUA, unde a mers pentru un stagiu de practică în una din cele mai renumite regiuni vinicole din lume, și a decis să își construiască propria afacere vinicolă acasă.

Valerian Scutelnic este determinat să dezvolte o afacere de familie, mai ales că are susținerea părinților și implicarea tatălui său Constantin, cu o experiență de peste 25 de ani în producerea vinului. Vinurile „Domeniile Scutelnic” sunt un cupaj de experiență de ani de vinificator al tatălui, Constantin, și spiritul tânăr și inovativ al fiului, Valerian.

Valerian susține că vinurile de autor „Domeniile Scutelnic” reinterpretează tradițiile de vinificație prin inovații și creativitate.

Am studiat domeniul vinificației la Universitatea Tehnică din Moldova, iar ulterior am mers la un stagiu practic în cadrul unei vinării din California, SUA, în regiunea Napa Valley, care este una dintre cele mai renumite regiuni vinicole din lume, povestește Valerian.



În 2020, însă, pandemia l-a prins în Moldova, iar din cauza restricțiilor de călătorie nu a mai putut reveni în SUA, unde avea un nou contract cu o vinărie. Blocat în Moldova, Valerian a decis să încerce să producă propriul vin și să pornească o afacere de familie de producere a vinului de autor.

Vinurile Domeniile Scutelnic sunt produse într-o ediție limitată. Este vorba de vinurile roșii Cabernet Sauvignon și Merlot, vinul roze Feteasca Neagră și vinul alb Feteasca Regală.

Suntem interesați să dezvoltăm colecții de vinuri din soiuri autohtone, care sunt autentice, cu gust și arome deosebite, spune vinificatorul.

De exemplu vinul alb Feteasca Regală, pe care îl lansăm acum, este rezultatul unui experiment, pentru că am reușit să producem vin din soi local și baricat în butoi confecționat din salcâm crescut în Moldova. După mine este un vin bun cu caracter și note autohtone, explică Valerian Scutelnic.

Strugurii pentru vin sunt crescuți în regiunea Ștefan Vodă de fermierii, care îi cultivă îndrumați de vinificatorii Scutelnic, pentru a obține recolte calitative din care se produce vin de calitate.

Pentru a ajunge la momentul lansării vinurilor îmbuteliate marca Domeniile Scutelnic, vinăria, care este și membru a Asociației Micilor Producători de Vinuri din Moldova, a beneficiat de suport din partea proiectului USAID Agricultura Performantă în Moldova (APM) atât la etapa de producere a vinului de calitate și îmbutelierea acestuia, cât și la etapa de elaborare a brandului și a etichetei. Vinificatorii susțin că fără ajutorul USAID APM lansarea vinului îmbuteliat Domeniile Scutelnic ar fi avut loc cel puțin un an mai târziu.



Constantin Scutelnic, vinificator cu experiență, susține că își percepe fiul ca pe un coleg profesionist și îl susține și ajută la dezolarea vinăriei, care va oferi vin de terroir și turism vitivinicol.

A revenit entuziasmat din SUA, cu mici secrete tehnologice, de aceea cred că va reuși, mai ales că  vinurile de autor, din soiurile autohtone au viitor, susține Constantin Scutelnic.

Notă: Actualmente Asociației Micilor Producători de Vinuri din Moldova întrunește 60 de vinării mici amplasate în diferite regiuni ale țării. În primele șase luni ale anului 2022 vinurile produse în Moldova au participat la 13 concursuri internaționale, unde au fost apreciate cu 612 medalii, dintre care 66 de medalii au fost obținute de micii vinificatori.
 
loading ...