AGRICULTURA POATE FI ȘI DE SUCCES. Aflați povestea legumicultorului Dumitru Sârghi din Coșnița, Dubăsari

19 jul 2022
Și-a „investit” tinerețea în muncă, iar acum, culege roadele. Încă din fragedă copilărie, a ales munca în schimbul jocului. Apoi, la 21 de ani, când tinerii de vârsta lui se distrau, el a format o familie și și-a asumat toată responsabilitatea pentru întreținerea cesteia. Este vorba despre Dumitru Sârghi, un tânăr de 32 de ani din Coșnița, Dubăsari.

Tânărul cultivă o gamă variată de legume și pomușoare pe o suprafață de 2,5. Deține 8 sere în care crește roșii, castraveți și ardei, iar în câmp deschis, are dovlecel, vinete, varză, cartofi, ceapă, coacăză, pepene verde ș.a.



Dragostea pentru agricultură și cultivarea legumelor a moștenit-o de la părinți, împreună cu trei sere de la care a și pornit totul.

Când eram copil, colegii mei jucau fotbal în timpul liber, eu însă ardeam de nerăbdare să merg în câmp pentru a-mi ajuta părinții. Aveam o plăcere deosebită să văd cum s-au dezvoltat culturile plantate. Nu cred că poți face agricultură fără pasiune, povestește tânărul.

Responsabilitățile și grijile l-au maturizat m-ai devreme poate decât alți colegi sau prieteni, dar tânărul susține că nu regretă nici o secundă nici una din deciziile luate anterior. Pentru a-și putea întreține familia, în primii ani de căsnicie, Dumitru a plecat să muncească peste hotare, a adunat o sumă de bani, iar revenind acasă, a mai contractat și câteva credite, luând decizia de a investi toate resursele acumulate în agricultură.

Un factor determinant pentru dezvoltarea afacerii cu serele a constituit accesul la irigare. Grație reabilitării SCI „Coșnița” prin intermediul programului Compact, avem posibilitatea să irigăm cu apă direct din râul Nistru. Această apă, spre deosebire de cea provenită din sursele artizanale, conține toate microelementele necesare creșterii plantelor, susține fermierul.



Totuși, în pofida muncii și calculelor elaborate cu minuțiozitate, fiecare an vine la pachet cu noi provocări pentru agricultori. Pe lângă condițiile meteo instabile, evenimente neprevăzute cum ar fi pandemia de Covid-19, sau războiul din Ucraina, au creat multe impedimente producătorilor, mai ales în ceea ce privește exporturile. Dumitru Sârghi, însă, nu se lasă descurajat, fiind într-un permanent proces de identificare a noilor piețe de desfacere. Cât despre vânzările pe piața locală, antreprenorul relevă că produsele de import afectează prea mult prețul celor autohtone.

Pe lângă acest factor, ne ciocnim și de puterea redusă de cumpărare, întrucât tot mai puțini oameni rămân în țară și au venituri foarte mici. O altă provocare o reprezintă și lipsa brațelor de muncă, întrucât majoritatea persoanelor apte de a lucra de la sate au luat calea străinătății, a menționat Dumitru Sârghi.



Caracterizat de mult optimism, agricultorul privește spre viitor cu planuri mărețe. Nu îi este frică de schimbări, motiv pentru care a decis ca la anul viitor să-și extindă varietatea culturilor agricole pe hectarele deținute. Astfel, pe lângă creșterea legumelor, se va ocupa și de cultivarea pomușoarelor, în special a căpșunelor.

Protagonistul istoriei noastre de succes pare a fi un personaj desprins din cărțile motivaționale. Are o energie debordantă și o poftă de viață atât de mare, încât nu îi place să-și piardă timpul nici măcar dormind, regimul său de somn nedepășind mai mult câteva ore pe noapte în perioada verii. Nici în sezonul rece nu stă fără treabă. De meserie constructor, antreprenorul este mereu încadrat în lucru, muncind pentru diferite proiecte.



Dumitru are și un mesaj pentru tinerii din Moldova:

Ieșiți să lucrați. Dacă generația voastră preferă tot ce se obține ușor, să știți că odată cu trecerea anilor, veți plăti mult mai scump pentru asta. Viitorul este în mâinile voastre, dar acesta nu se construiește trăind pe internet, ci muncind în viața reală!



 Sursa: Fondul de Dezvoltare Durabilă Moldova
Top știri
Din aceeași categorie

AGRICULTURA POATE FI ȘI DE SUCCES. Aflați povestea legumicultorului Dumitru Sârghi din Coșnița, Dubăsari

AGRICULTURA POATE FI ȘI DE SUCCES

Aflați povestea legumicultorului Dumitru Sârghi din Coșnița, Dubăsari

AGRICULTURA POATE FI ȘI DE SUCCES. Aflați povestea legumicultorului Dumitru Sârghi din Coșnița, Dubăsari

loading ...