MAI MULTE GHERETE UNDE ERAU PĂSTRATE CISTERNE CU MIERE, CUPRINSE DE FLĂCĂRI

30 jan 2023
Incendiu într-un depozit de pe șoseaua Hâncești din Capitală. Mai multe gherete unde erau păstrate cisterne cu miere și alte bunuri materiale au fost cuprinse de flăcări.

Potrivit IGSU, în dimineața zilei de 30 ianuarie 2023 pompierii din municipiul Chișinău au intervenit pe șoseaua Hâncești 142, potrivit nivelului sporit de intervenție de gradul II. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 03:48.

Potrivit primelor informații, din depărtare a fost observată flacără deschisă. Pentru lichidarea arderii, la fața locului au sosit 9 echipaje de salvatori și pompieri. Angajații IGSU au stabilit că mai multe bunuri materiale din interiorul depozitului cu suprafața totală de 1000 metri pătrați ard cu flacără deschisă.

Pompierii au reușit localizarea incendiului către ora 04:28 și lichidarea completă a acestuia la ora 06:06. În consecință, focul a afectat 8 gherete pe o suprafața de 96 m2, dar și 300 m2 din acoperișul depozitului. Victime nu au fost raportate.

Cauza și circumstanțele izbucnirii incendiului urmează a fi stabilite ulterior. Potrivit, IGSU în ultimele 24 de ore salvatorii și pompierii au intervenit în 24 situații de risc.
loading ...