ACHIZIȚIILE PUBLICE DEVIN MAI VERZI CU SUPORTUL PROGRAMULUI NAȚIUNILOR UNITE PENTRU MEDIU

12 oct 2022
Achizițiile publice prietenoase mediului au ajuns în atenția instituțiilor guvernamentale, agenților economici, societății civile în urma mai multor evenimente organizate de Agenția Achiziții Publice cu suportul Programului Națiunilor Unite pentru Mediu (UNEP), în cadrul proiectului EU4Environment.

Trei companii ce aplică principii prietenoase mediului în procesul de lucru/producție sau prestarea serviciilor și doi producători agricoli în conversie spre certificarea ecologică au fost gazdele unui tur de presă organizat de Agenția Achiziții Publice. Turul de presă a avut ca obiectiv să promoveze exemple de succes în aplicarea principiilor eco-inovării și a proceselor de lucru prietenoase mediului, în contextul tranziției Republicii Moldova spre Economia Verde.

Achizițiile publice pot constitui până la 25-30% din PIB-ul țărilor cu economii în tranziție și anual o parte din bugetul de stat este cheltuită de autoritățile contractante din Republica Moldova pentru achiziția de bunuri, servicii și lucrări de construcție a infrastructurii. Orientarea acestor cheltuieli către bunuri și servicii mai durabile poate genera rezultate sociale, de mediu și economice pozitive, cum ar fi reducerea sărăciei, îmbunătățirea echității, reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și creșterea eficienței energetice și a resurselor a declarat Ruslan Malai, director Agenția Achiziții Publice.

Aceste schimbări pot conduce afacerile și piețele interne către inovare și o durabilitate sporită. Astfel, Achizițiile Publice Durabile devin un instrument cheie de politică pentru a sprijini dezvoltarea durabilă și a favoriza o tranziție favorabilă incluziunii către o economie verde, a mai subliniat oficialul.

În cadrul aceluiași proiect, urmează să fie realizate un șir de măsuri precum: derularea a 5-10 proceduri de achiziții publice pilot cu aplicarea criteriilor de sustenabilitate, organizarea instruirilor privind achizițiile publice durabile pentru diverse părți interesate (operatori economici, inclusiv IMM-uri, autorități contractante, personalul Agenției Achiziții Publice); elaborarea unui ghid privind achizițiile publice durabile; desfășurarea unei campanii de comunicare pentru a crește gradul de conștientizare a publicului larg și a consumatorilor cu privire la achizițiile publice durabile și la modul în care acestea vor contribui la atingerea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă.

Agenția Achiziții Publice este susținută de Programul Națiunilor Unite pentru Mediu în promovarea achizițiilor publice durabile și instrumentele sale complementare în cadrul proiectului EU4 Environment. EU4Environment sprijină 6 state din Parteneriatul Estic, inclusiv Republica Moldova, în planificarea politicilor și a investițiilor mai ecologice, stimularea adoptării de produse și tehnologii inovatoare și creșterea gradului de conștientizare cu privire la beneficiile acțiunii de mediu. Perioada de implementare a proiectului este 2019-2023.
loading ...