A ÎNCEPUT RECOLTAREA CĂTINII. Sergiu Popa: „În acest an, avem o producție cu circa 30% mai mare”

22 sep 2022
Fermierii din țară au început recoltarea cătinii. Cei care dispun de congelatoare și echipamentul necesar depozitează recolta, iar ceilalți – sunt nevoiți să o dea la un preț mai mic, doar să reușească să o vândă în stare proaspătă. Per general, cătina a rodit bine, dar așa cum anul a fost unul secetos, de calitate bună se bucură doar agricultorii care au instalat sisteme de irigare în plantațiile lor.

Rodion Sobcenco din Chișinău este printre primii fermieri care au ales să cultive cătină albă în Moldova. Bărbatul deține o plantație de 6 hectare în raionul Orhei. După recoltare, crengile de cătina sunt congelate, apoi batozate, pomușoarele sunt curățite, apoi iarăși congelate prin metoda șoc și păstrate la congelator la temperatura de -18 grade Celsius.

Anul acesta, nu a fost unul favorabil nici pentru cătină, producătorul spune că nu a reușit obținerea unei producții de cea mai înaltă calitate.

Din păcate, din cauza condițiilor meteo nefavorabile, cătina a avut de suferit. Am avut în 2020 un an secetos în care pomii de cătină au intrat în stres. A urmat 2021 cu ploi abundente, pomii au avut creștere mare. În 2022, din nou a fost secetă, iar pe crengile mari și lungi fructele sunt mai mici. Astfel, în acest an, calitatea este mai slabă. Din acest motiv, procesul de prelucrare a cătinii va decurge mai anevoios.

Despre cantitatea recoltei încă nu putem oferi date concrete deoarece suntem abia la începutul culesului. Cât despre realizare, deocamdată nimeni nimic nu spune, dar după cum se vede, nu va fi mare cererea. Producția este scumpă, sinecostul este mare, altfel nu putem. Nici la export nu prea merge. În perioada dificilă în care ne aflăm, oamenii se gândesc la altceva, a declarat Rodion Sobcenco, pentru AGROMEDIA.



Per general, comparativ cu anii trecuți, cătina anul acesta a rodit bine, mai ales în plantațiile unde este asigurat sistemul de irigare, menționează Sergiu Popa, doctor în agricultură.

Avem producții foarte bune, îmbucurătoare chiar aș spune, aproximativ cu 30% mai mult decât anii trecuți. Se întâmplă din contul plantațiilor care au intrat prima dată pe rod și desigur a celor care sunt de câțiva ani deja.
Sunt soiurile de origine românească Clara și Mara, care au dat cele mai bune rezultate. Acestea au dat dovadă de productivitate mai înaltă, comparativ cu celelalte soiuri care sunt în Republica Moldova. O condiție obligatorie pentru acestea este să fie plantate împreună cu soiul Andros de care sunt polenizate.

De exemplu, în cadrul unei gospodării din satul Leordoaia, raionul Călărași, livada cu irigare prin picurare, în anul 4 al plantației, primul an de fructificare s-au obținut în jur de 12 tone de cătină la hectar. Este un rezultat extraordinar de bun.  

Alta este situația acolo unde nu este irigare. Recoltele din aceste plantații atât cantitativ, cât și calitativ sunt mai mici. Din start, pomii au rodit bine, dar din lipsa de apă, nu s-au dezvoltat. În plus, foarte mulți din pomi s-au stafidat, s-au uscat, susține specialistul.



La capitolul realizare, prețurile sunt cam la nivelul de anul trecut, poate puțin mai mici. Angro cătina se vinde cu 50-60 de lei/kg, iar cu amănuntul, un kilogram de cătină costă între 80 și 100 de lei.

La început de sezon, prețurile sunt mai mici pentru că producătorii care au plantații pe suprafețe mici și nu dispun de spații de păstrare, le scot imediat la realizare în stare proaspătă. Dar, peste aproximativ 1-2 luni, prima cătina se va finaliza, respectiv va fi și o tendință de creștere a prețului, spune Sergiu Popa.

În ultimii ani, în țara noastră, se observă o tendință de creștere a suprafețelor de cătină.
loading ...