CEA MAI MARE BĂTĂLIE CU ROȘII A REVENIT DUPĂ 2 ANI DE PAUZĂ. Au fost cumpărate 130 de tone de tomate special pentru acest eveniment

01 sep 2022
„Tomatina", celebra bătaie cu roşii care atrage mii de turişti în oraşul Bunol din estul Spaniei, a revenit miercuri după o absenţă de doi ani, cauzată de pandemia de COVID-19, transmite AGROMEDIA, cu referire la Agerpres.
 
Potrivit datelor furnizate de Primăria locală, aproximativ 15.000 de persoane au participat la acest eveniment, în cadrul căruia a fost utilizată o „muniţie" ce a constat în 130 de tone de roşii coapte.
 
La câteva minute după semnalul ce a dat startul ediţiei din 2022, centrul oraşului s-a colorat în roşu, la fel şi hainele participanţilor, care se îmbracă în mod tradiţional în alb.



Mulţi dintre participanţi au purtat ochelari de soare, ochelari de înot şi măşti de scufundări subacvatice pentru a-şi proteja ochii de roşiile aruncate din camioane sau lansate în aer de participanţi aflaţi în spatele unor vehicule.

Venim la Tomatina pentru că este evenimentul cel mai nebunesc care poate să existe, a declarat Patricio, un turist mexican, pentru televiziunea locală A Punt.

Tradiţionala bătaie cu roşii, care durează o oră, este urmată de o petrecere stradală care durează până seara.

„Tomatina” atrage turişti din lumea întreagă, însă în acest an, cele 20.000 de bilete nu au fost vândute în totalitate.

Numărul mai mic de participanţi a fost atribuit, potrivit Mariei Valles, restricţiilor sanitare rămase încă în vigoare în anumite ţări.



Originea evenimentului datează din perioada unei dispute ce a avut loc în 1945 cu ocazia Zilei oraşului, care s-a terminat printr-o bătaie generală cu roşii, luate de pe rafturile unui vânzător local de zarzavaturi.

De atunci, criticii evenimentului denunţă o risipă alimentară.

Mulţi oameni cred că noi irosim surse de hrană, a spus Maria Valles, însă acestea sunt roşii cultivate în mod special pentru „Tomatina”. Dacă „Tomatina”  nu ar avea loc, nu le-am mai planta. Datorită „Tomatinei”, numeroşi agricultori vor avea parte de o iarnă mai bună, a concluzionat ea, referindu-se la cantităţile pe care Primăria din Bunol le comandă cultivatorilor locali de tomate cu câteva luni înaintea acestui eveniment anual.
loading ...