VASILE MÂRZENCO: “Statul ar trebui să subvenționeze motorina procurată de agricultori”

12 mai 2021

Petroliștii moldoveni așa și nu s-au oprit din majorarea prețurilor la carburanți. Ultima creștere de acum câteva zile, cu un leu pentru un litru de benzină, aduce și mai mari probleme agricultorilor și transportatorilor care, indiscutabil, sunt cei mai mari perdanți în această situație.
 
Potrivit expertului IDIS VIITORUL, Veaceslav Ioniță, agricultorii pierd dublu. Prima oară  - din simplul motiv că ei plătesc accize pentru drumurile pe care nu le utilizează, iar a doua - prin faptul că cel mai mare adaus comercial în perioada de criză a fost aplicată asupra motorinei.
 
În anul 2020 agricultorii au plătit sute de milioane de lei nejustificate pentru motorina procurată. Acest fapt ar trebui să îngrijoreze autoritățile, lucru care însă nu se întâmplă. Despre problema majorării motorinei a discutat și Vasile Mârzenco, directorul executiv al Federației Naționale a Fermierilor, în cadrul unui interviu de lobby. El s-a referit și la fluctuațiile cursului valutar, dar și la soluția pe care ar trebui s-o ofere statul fermierilor, în condițille în care anul trecut majoritatea dintre ei au înregistrat pierderi de milioane.
 
„Problema schimbului valutar nu este atât de simplă, după cum li se pare unora. Aceste fluctuații și creșterea prețului la combustibil afectează direct creșterea prețurilor și la produsele pe care fermierii le cultivă. În acest context, să nu uităm că prețul la produsele noastre pe care le creștem, rămân a fi aproape constante, majorate uneori și neesențial. Cursul valutar este pentru agricultori un subiect deloc simplu. Majorarea valutei străine aduce mari prejudicii agenților economici, și asta pentru că tagma comercianților, cei care stabilesc prețurile pe piața locală a produselor agro-alimentare, țin cont de cursul leului și ne oferă un preț mai mic pentru marfa noastră”, a reliefat dl Mârzenco.
 
Directorul executiv al FNF a venit cu o soluție la capitolul combustibil.
 
 „Parlamentul și Guvernul ar trebui să subvenționeze motorina procurată de fermieri și utilizată pentru muncile agricole, în mărimea accizelor și taxelor de import al acesteia.  Este imposibil să faci agricultură cu prețul de 17 lei pentru 1 litru de motorină. E o catastrofă. Și producătorii mici și mijlocii suferă cel mai mult. Majoritatea procură motorina de la stațiile PECO, nu de la baze, de unde o iau întreprinderile mari și beneficiază de discount substanțial. Tocmai de aceea subvenționarea la procurarea motorinei ar fi o măsură pe care fiecare fermier ar aprecia-o. Și am înceta să ne plângem că, în calitate de producători mici, nu avem acces la subvenții”, a subliniat dl Mârzenco.
 
loading ...