SE CAUTĂ BENEFICIARII DE GRANTURI PENTRU REABILITAREA PĂȘUNILOR. Sumele acordate și condițiile de participare

19 jan 2022

Unitatea Consolidată pentru Implementarea Proiectelor IFAD (UCIPE IFAD) a dat startul unui concurs de granturi destinat APL, în urma căruia vor fi selectați beneficiarii care vor utiliza sursele pentru înființarea/reabilitarea învelișurilor de ierburi, pentru anul 2022.
 
De menționat că UCIP IFAD are ca obiective promovarea şi implementarea bunelor practici de adaptare a ecosistemelor prin înființarea/reabilitarea învelișurilor de ierburi pe pășuni, terenuri degradate, crearea fâșiilor de filtrare în jurul bazinelor de apă şi a râurilor, benzilor de protecție pe versanți etc.
 
Pentru atingerea acestor scopuri cu suportul Proiectul de Reziliență Rurală (PRR), UCIP IFAD va selecta beneficiari care prin conlucrarea directă cu UCIP IFAD și specialiștii din domeniu, vor contribui la înființarea/reabilitarea învelișurilor de ierburi, drept măsuri de prevenire și stopare a proceselor de eroziune a solurilor, dar şi de sporire a rezilienței ecosistemelor la schimbările climatice.
 
Cine sunt beneficiarii
 
În calitate de beneficiari ai granturilor de finanțare pentru înființarea/reabilitarea învelișurilor de ierburi vor fi Autoritățile Publice Locale, mai exact, primăriile din toate regiunile țării, fiind acordată prioritate solicitanților de grant care dețin terenuri ce necesită măsuri de reabilitare/înființare în partea de Sud și Centru a țării.
 
În cazul comunelor, fiecare sat în parte din cadrul acestora are dreptul să aplice individual la concursul privind solicitarea de grant, cu o solicitare aparte.
 
Categoriile de învelișuri de ierburi eligibile pentru finanțare:
 
1. Pășuni comunale –pășuni existente în comunitate care necesită măsuri de reabilitare sau înființarea unor noi pășuni pentru pășunat sau producția de fân;
 
2. Reabilitarea terenurilor degradate – însămânțarea cu ierburi perene a terenurilor degradate cu scopul de a combate eroziunea și pierderea productivității solului;
 
3. Ameliorarea terenurilor contaminate.
 
Mărimea granturilor pe unitate de suprafață și limita per beneficiar:
 
Pentru înființarea/reabilitarea învelișurilor de ierburi vor fi acordate granturi în proporție de 100% (care nu va include TVA) pentru acoperirea costurilor de implementare a lucrărilor de înființare/reabilitare a învelișurilor de ierburi, estimate în baza calculelor incluse în fișele tehnologice ale proiectelor de înființare/reabilitare a învelișurilor de ierburi, care urmează a fi elaborate de specialiști în domeniu cu suportul UCIP IFAD, dar nu mai mult de 700 dolari SUA per ha.
 
Suprafața maximă înființată/reabilitată per un beneficiar nu va depăși 10,0 ha.
 
Beneficiarii (APL) vor contribui financiar doar în cazul când costul lucrărilor pentru înființare/reabilitare învelișurilor de ierburi vor fi mai mari de 700 dolari SUA per ha.
 
Data limită de recepționare a dosarelor - 11 februarie 2022, ora 17:00.
 
Mai multe detalii găsiți AICI:
loading ...