FAMILIILE VULNERABILE DIN MOLDOVA VOR PRIMI LEMNE DE FOC DONATE DE UE

05 jan 2023
Peste o sută de familii din Republica Moldova au primit în ajutor lemne de foc, donate de Uniunea Europeană. O parte din acest ajutor a ajuns deja la mai multe familii din raionul Anenii Noi, transmite AGROMEDIA, cu referire la TVR Moldova.

În următoarele luni, în total, 40 de mii de familii vulnerabile din țară vor primi un ajutor financiar unic în valoare de o mie de lei, iar șase mii de gospodării vor primi lemne și brichete pentru foc.

Printre beneficiarii donației sunt și Rodica și Valentin Frunză. Soții au pensii prea amici pentru a se aproviziona cu lemne pentru toată iarna. Ajutorul Uniunii Europene a venit la momentul potrivit.

Am cumpărat în primăvară două căruţe şi după asta ne-au spus că o să primim… pentru că noi nu ne permitem mai mult de o căruţă pe lună, era 600 de lei. Ca din pensie să ne mai rămână şi pentru comunale. Am dat pe gaz, nu ne rămâne pentru mâncare deloc. Deja o să oprim gazul, dacă o să avem cu ce face focul, gata, susține Rodica Frunză.

Mulţumim frumos pentru ajutorul pe care l-aţi acordat… taman la timp, fiindcă… încă avem noroc că iarna e călduroasă. Pentru că altfel ne-am fi încălzit şi noi cu ce aveam.- Să dea Domnul ploaie, să crească pădurile, să avem cu ce face focul, povestește Valentin Frunză.

Fiecare familie inclusă în programul de ajutor al Uniunii Europene a primit câte trei metri steri de lemne pentru foc.

E foarte important, căci avem nevoie, salariul cam mic, bodaproste. Economisim de colo, de colo şi ne străduim să ne ajungă. Încă mulţumesc că iarna e moale şi ţine cu lumea care e mai săracă, menționează Svetlana Savan, beneficiar ajutor UE.

În total, sunt 105 familii sociale vulnerabile care au primit ajutor de la Uniunea Europeană.

People in Need Moldova": „Din Anenii Noi, dar totodată avem distribuţii şi în Drochia, Teleneşti, Glodeni, Cahul, Ciuleni. Distribuţia se face prin intermediul organizaţiilor locale. Proiectul are trei componente, prima este ajutorul de cash, de care au beneficiat şi urmează să mai beneficieze un număr de peste 40 de mii. Pe lângă lemne, sunt şi produse alimentare, igienice, a declarat Vlad Scripniciuc, coordonator de proiect.

Proiectul finanțat de Uniunea Europeană se va derula până în aprilie 2023 și are o valoare totală de 5 milioane de euro. Fondurile sunt oferite prin Serviciul Instrumente de Politică Externă al UE pentru a contribui la atenuarea impactului crizei energetice.
 
loading ...