FACILITĂȚI PENTRU FERMIERII CARE ȘI-AU CUMPĂRAT TEHNICĂ AGRICOLĂ ÎN CREDIT

07 nov 2022
Facilități pentru fermierii care și-au cumpărat tehnică agricolă în credit. Ministerul Agriculturii anunță că aceștia vor fi scutiți de penalități la achitarea cu întârziere a ratelor.

În cadrul unei ședințe de lucru ce a avut loc la Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, au fost discutate mecanismele de reeșalonare a împrumuturilor oferite de Agenția pentru Dezvoltarea și Modernizarea Agriculturii și Institutul de Tehnologie Agricolă „Mecagro”, pentru procurarea echipamentelor/utilajelor agricole.

Astfel, s-a stabilit că, beneficiarii tehnicii agricole ce întâmpină dificultăți financiare în anul curent, la rambursarea costului utilajului agricol, vor putea identifica cele mai optime soluții de restructurare a creditelor, fără a fi calculate dobânzi de întârziere și penalități.

În context, conducătorii instituțiilor finanțatoare au declarat că sunt deschiși să adapteze soluțiile pentru fiecare situație în parte. Totodată, au atras atenția asupra faptului că,  renegocierile contractuale au loc frecvent, întrucât în cadrul acordurilor cu beneficiarii, este menționat că pe durata perioadei de executare a contractului de vânzare-cumpărare în rate, părțile pot conveni asupra modificărilor clauzelor sau anexelor acestuia, prin act adițional, în baza actelor/probelor care justifică circumstanțele de modificare a clauzelor contractuale, informează MAIA.

În cazul agenților economici care nu și-au îndeplinit obligațiile contractuale asumate, de-a lungul anilor, aceștia nu vor putea obține o perioadă de grație.

Menționăm că, Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare nu poate interveni direct în activitatea economico-financiară a unei întreprinderi, însă poate asista și facilita comunicarea între părți în procesul de mediere, în scopul depășirii impasului, se mai arată în comunicatul MAIA.
loading ...