RÂIA, CĂPUȘELE ȘI PĂDUCHII LA OI ȘI CAPRE. De ce apar infestările, cum afectează productivitatea animalelor și tratament

30 nov 2022
Perioada de stabulație concentrează multe animale într-un spațiu restrâns, ceea ce favorizează înmulțirea paraziților externi. Râia, căpușele și păduchii afectează performanțele productive la animalele parazitate. Pentru a contracara efectele nocive asupra sănătății și implicit asupra producțiilor obținute se impune aplicarea unui program de combatere a paraziților externi.

De ce apar infestările masive la animale în perioada de stabulație și cum se manifestă?

Paraziții se hrănesc cu țesuturi corporale diverse cum ar fi sânge, piele și păr. Infestările masive sunt asociate cu anemie - căpușele adulte pot, de exemplu, să sugă până la 10 ml de sânge o singură dată.

Atașarea de gazdă (oi sau capre) provoacă:
  • iritații și ulcerații ale pielii și posibile infecții secundare;
  • cauzează disconfort urmat de manifestări nervoase care au ca efect scăderea în greutate și reducerea producției de lapte;
  • efectele pot fi potențate și de alimentația necorespunzătoare, deoarece animalele petrec mai puțin timp mâncând și scade rezistența organismului.
Pentru a se scărpina, animalele vor folosi dinții, copitele posterioare și coarnele (dacă sunt cu coarne). În cazuri extreme, animalele afectate se vor freca de pereții adăposturilor, stâlpi și garduri sau de orice obiect solid pe care îl pot găsi.

Râia, căpușele și păduchii la capre și oi pot cauza pierderi economice foarte mari.
 
  1. Mușcăturile paraziților pot afecta zonele sensibile ale pielii (uger, vagin, ochi etc.);
  2. Atașarea căpușelor între ongloanele membrelor poate provoca șchiopături severe;
  3. Paraziții pot transmite boli de la animalele bolnave la cele sănătoase din cauza obiceiului lor de a trece de la o gazdă la alta. Unele dintre bolile transmise sunt grave, cu consecințe fatale.
În cazul paraziţilor externi, mortalitatea caprelor adulte nu va creşte foarte mult, dar va fi afectată producţia şi, implicit, venitul pe care îl va realiza fermierul. Specificăm că mai sensibil este tineretul, în special iezii cruzi, la care, în funcţie de parazit, mortalitatea poate creşte destul de mult.

Citește și: DE CE NU E BINE CA OILE ȘI CAPRELE SĂ STEA ÎN ACEEAȘI TURMĂ SAU ADĂPOST?

Paraziții externi cauzează pierderi economice foarte mari prin deteriorarea pielii, făcând-o improprie pentru industria pielăriei. Etiopia obținea al doilea cel mai mare câștig în valută din exportul de piei. Momentan, numai 10-15% din piei se află în categoria superioară, în timp ce cea mai mare parte sunt retrogradate calitativ sau respinse din cauza creșterii infestărilor cu paraziți externi în perioada de dinaintea recoltării.

Tratament contra paraziţilor în 2 etape

Primul tratament. Pentru ovine, cel mai eficient tratament este îmbăierea, iar pentru capre (care nu iubesc umezeala și apa) se va administra un produs injectabil.

Consultați medicul veterinar cu privire la produsul cel mai eficient și conținutul acestuia în substanță activă. Tratamentul împotriva ectoparaziților (paraziți externi) se va face obligatoriu înainte de intrarea în stabulație.
Dacă oile vor fi tunse toamna, nu se face îmbăierea decât la cel puțin două săptămâni după tuns. Soluția odată preparată trebuie folosită în decurs de 24 de ore pentru a avea eficiență maximă. Îmbăierea se va face în zile însorite, pentru a evita îmbolnăvirea animalelor.

După îmbăiere, nu uitați de deparazitarea internă care este şi ea deosebit de importantă.

Al doilea tratament. Din cauza ciclului biologic al ectoparaziților, un singur tratament poate să nu fie eficient. Primul tratament va înlătura doar stadiile active ale parazitului prezent pe corpul animalului. Al doilea tratament va omorî paraziții care au eclozat din ouă ulterior primei acțiuni.

Citește și: CAPRELE NUBIENE – CUM LE CREȘTEM CA SĂ DEA PÂNĂ LA 5 LITRI DE LAPTE PE ZI?

Atât oile cât și caprele sunt gestante în timpul deparazitării, astfel că manipularea lor trebuie să se facă fără a le brusca, cu multă grijă, pentru a preveni apariția avorturilor.

Nu neglijați măsurile preventive și efectuarea tratamentelor obligatorii pentru a avea animale sănătoase care vor produce la nivelul potențialului rasei.
 
Pentru a combate paraziții externi pot fi aplicate programe preventive sau terapeutice la nivel de turmă sau comunitate, dar acestea implică timp suplimentar și costuri ridicate!

Sursa: revista-ferma.ro
Top știri
Din aceeași categorie
Știri recomandate

RÂIA, CĂPUȘELE ȘI PĂDUCHII LA OI ȘI CAPRE. De ce apar infestările, cum afectează productivitatea animalelor și tratament

RÂIA, CĂPUȘELE ȘI PĂDUCHII LA OI ȘI CAPRE

De ce apar infestările, cum afectează productivitatea animalelor și tratament

RÂIA, CĂPUȘELE ȘI PĂDUCHII LA OI ȘI CAPRE. De ce apar infestările, cum afectează productivitatea animalelor și tratament

loading ...