CRESCĂTORII DE PORCI SE PLÂNG CĂ NU POT VINDE CARNEA ÎN PIEȚELE LOCALE ȘI TÂRGURI

05 aug 2022
Un grup de crescători de porcine din raionul Strășeni au venit la audiență la ministrul agriculturii pentru a solicita permisiunea de a vinde carnea în piețele din regiune. Fermierii dețin exploatații nonprofesionale și spun că, în prezent, nu își pot comercializa animalele în târgul local.

Vladimir Bolea a menționat că, restricționarea mișcării porcilor din exploatațiile nonprofesionale către târguri și abatoare, precum și comercializarea produselor obținute de la porci sunt măsuri temporare ce trebuie respectate pentru a combate și eradica focarul de pestă porcină confirmat, recent, în raionul Strășeni.

La fel, a îndemnat fermierii să țină porcii în spații bine îngrădite pentru a nu contacta cu alte animale, să nu folosească în hrana acestora cereale proaspăt recoltate și să respecte cu strictețe cerințele minime de biosecuritate.

Amintim că începând cu 14 iulie, ANSA a restricționat mișcarea porcilor din exploatațiile nonprofesionale către abatoare, puncte de sacrificare, târguri de animale pe teritoriul Republicii Moldova, precum și plasarea pe piață a produselor și subproduselor parvenite de la acestea.

Măsurile au fost luate în urma depistării mai multor focare de pestă porcină africană pe teritoriul țării.

Este vorba despre porcii crescuți în gospodăriile neprofesionale, adică în curtea casei, pentru propriile necesități. Vor putea comercializa purcei, carne și alte subproduse doar entitățile care dețin autorizație sanitar-veterinară, fermele comerciale unde sunt respectate toate rigorile.

A fost necesară implementarea acestor măsuri din motiv de sănătate a animalelor. Este o măsură temporară, de profilaxie, pentru a preveni răspândirea boliiEa va fi menținută până când situația va reveni la normalitate, a declarat atunci Alexandru Manciu, Director General Adjunct ANSA.
loading ...