ÎN ACEST AN, RAPIȚA NU PREA ARE NECTAR. Unii apicultori încă își hrănesc artificial albinele

10 mai 2022
Problemele apicultorilor nu se mai termină. Dacă ploaia mult așteptată a redus riscul unei posibile lipse de nectar din cauza secetei, atunci temperaturile reci din timpul nopții au agravat această problemă. În plin sezon al rapiței înflorite, producția de miere este una foarte mică. Motivul: polenul de pe florile de rapiță nu are nectar.

Dezvoltarea familiilor de albine a început practic cu o lună mai devreme, în februarie, apoi s-au oprit. În a treia decadă a lunii martie, au înflorit pomii sălbatici și, la fel, s-au dezvoltat familiile, apoi, iarăși s-au stopat. Acum, a înflorit rapița. Recent, am discutat cu un apicultor. Spune că anul acesta, rapița nu a eliminat nectar, a fost frig noaptea. Din acest motiv, unii apicultori sunt nevoiți chiar și acum să hrănească albinele, a declarat pentru Agromedia, Ion Maxim, directorul executiv al ANARM.

Tratarea culturilor agricole fără respectarea normelor în vigoare, rămâne și în acest an motivul din care mii de albine mor în plin sezon.

O problemă mare este stropitul. Liderii agricoli trebuie să ne informeze când stropesc, să închidem stupii. Atunci când albina nimerește sub stropitură, se dezorientează și dacă vine o ploaie sau se răcește, ea moare, a declarat Gheorghe Moisa.

Prelucrarea culturilor cu produse fitosanitare poate fi efectuat și în timpul nopții. Avem fermieri care dispun de posibilități si capacități ca să efectueze stropitul noaptea, a menționat Ion Maxim.

Divergențele apar acolo unde în zonă sunt mai mulți fermieri mici și fiecare stropește livada sau culturile sale atunci când îi este convenabil. De regulă, în zile diferite. Asta înseamnă că stupii trebuie să fie închiși o perioadă lungă de timp, lucru aproape imposibil.

Noi am creat un grup pe viber unde comunicăm cu agricultorii. De exemplu, la Leova, sunt 400 de hectare de rapiță, unde s-au adunat în jur de 1500 de familii de albine. Proprietarul ne-a anunțat că va stropi, dar cu drona, pentru a micșora timpul de stropire. Până la moment, nu au fost condiții prielnice pentru culesul de nectar, dar sperăm că în ultimele 7-10 zile, până la înfloritul salcâmului să reușim să adunăm ceva la cântar, a specificat Gheorghe Moisa.

Cooperarea dintre apicultori și agricultori devine o temă și mai sensibilă, în contextul scumpirii produselor fitosanitare. Nu toți fermierii își permit să achiziționeze produsele prietenoase albinelor.

În ultimii ani, agricultorii din zona noastră optează pentru produse prietenoase cu albinele, dar nu toți fermierii din țară au capacitatea financiară să le cumpere, a spus Gheorghe Moisa.
 
loading ...