AMPLASAREA STUPINEI: Care sunt prevederile legale?

07 jun 2023
Poziționarea stupilor este un factor foarte important pentru stupină. Locul în care se vor dezvolta albinele trebuie ales cu grijă și trebuie să respecte câteva cerințe de bază pentru a permite activității să continue în mod corect. Despre asta am povestit în materialul anterior, astăzi, vorbim despre cadrul legal. Unde avem voie să amplasăm stupina? La ce distanță față de vecini? Ce facem dacă nu avem distanța necesară? Amplasarea stupinelor staționare și acelor pastorale. La toate aceste întrebări găsiți răspuns mai jos.

Amplasarea stupinelor staţionare se efectuează pe terenurile aflate în deţinerea apicultorilor, cu condiţia respectării normelor zootehnice, a legislaţiei sanitar-veterinare şi a cerinţelor de protecţie a populaţiei şi animalelor.
 

La ce distanță față de vecini amplasăm stupii?

Potrivit Legii Apiculturii, stupii cu familii de albine se amplasează la o distanţă de cel puţin 10 m de la hotarele terenului deţinut de apicultor, de la casele de locuit, de la edificii unde se desfăşoară o altă activitate, de la străzi, drumuri, autostrăzi, şosele şi căi ferate.

Dacă distanţa de la hotarul terenului este mai mică de 10 m, stupii cu familii de albine trebuie să fie despărţiţi de terenul vecin printr-un gard (zid) impenetrabil, cu o înălţime de cel puţin 2 m, extins cu cel puţin 2 m dincolo de stupii amplasaţi la extremitatea stupinei.
 

Amplasarea stupinelor pastorale

Stupinele pastorale se amplasează la sursele de cules, cu acordul  deţinătorilor de terenuri şi de surse  melifere, la o distanţă de cel puţin 0,5 km între ele şi de cel puţin 3 km faţă de stupinele staţionare.
 
Se interzice amplasarea:
  • stupinei pastorale în calea de zbor a albinelor altei stupine deja amplasate la sursele melifere;
  • stupinelor staţionare şi pastorale în apropiere (pînă la 100 m) de instituţiile preşcolare, spitale, blocuri locative multietajate şi de alte locuri de concentrare în masă a persoanelor, de fermele de cai - pentru a se evita pericolul înţepăturilor cu posibile efecte letale, precum şi în apropierea gospodăriilor acelor cetăţeni care dispun de certificat medical ce confirmă reacţia alergică la înţepăturile albinelor;
  • stupilor pe balcoane, terase, cerdacuri, acoperişuri şi pe palierele blocurilor locative.
loading ...