VINURILE DIN REPUBLICA MOLDOVA SUNT PRINTRE CELE MAI MEDALIATE DIN LUME

02 feb 2023
Dacă Moldova a început să fie cunoscută din ce în ce mai mult departe de hotarele ei, vinul este unul din principalii ambasadori ai săi. Calitatea vinurilor noastre este tot mai mult apreciată, în special la nivel internațional. O demonstrează vânzările ce reprezintă 3% din PIB-ul țării și 8 la sută din totalul exporturilor. Potrivit experților, dezvoltarea pieței locale și diversificarea destinațiilor de export au contribuit la ascensiunea acestei industrii după impunerea embargourilor rusești, transmite AGROMEDIA, cu referire la Radio Chișinău.

Potrivit Oficiului National al Viei și Vinului, piața de vinuri a fost estimată la aproape 170 de miliarde de dolari în 2021. Republica Moldova exportă producție vitivinicolă în peste 75 de țări din întreaga lume. La o suprafață de 117.000 de hectare, aceasta se situează pe locul 14 în rândul țărilor vinificatoare europene după mărimea podgoriilor.

Pentru a spori calitatea vinului și a crea o vânzare planificată din timp a strugurilor, din acest an, toți producătorii mici ar trebui să fie înregistrați într-un program, care va atesta calitatea și maturitatea strugurilor propuși pentru producția de vin. Aceste măsuri vor veni în paralel cu subvenționarea IMM-urilor de a cultiva mai multe podgorii și de-a avea o vânzare planificată a strugurilor, a spus ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea.

Vom crea condiții, inclusiv în toamnă, la fiecare persoană juridică cum este o fabrică de vin, va fi un cetățean cu laptopul, care va acorda servicii de înregistrate și intabulare a terenurilor, din punct de vedere tehnic, nu va fi posibil să vinzi strugurii la un procesator de vin dacă tu nu ești într-un registru. Poți vinde roada numai pentru a fi procesat în alcool, după care să se producă țuică orice altceva, dar nu vinuri de calitate. Este o regulă destul de dură, dar foarte ușor de aplicat pentru toți agenții și care aduce activității plus valoare, menționează ministrul.

Dezvoltarea pieței locale și diversificarea destinațiilor de export au reprezentat strategii de bază în colapsul economic produs de Federația Rusă prin impunerea embargoului la producția de vin, a amintit secretarul de stat la Ministerului Economiei, Viorel Garaz.

România cred că a fost prima țară care ne-a întins o mână de ajutor atunci când Federația Rusă nu știu a câta oară declarase embargo pentru Rep. Moldova. Noi am reușit să diversificăm vinurile de export. Vinurile din Moldova sunt exportate momentan în peste 70 de țări, vinurile din Rep. Moldova sunt printre cele mai medaliate din lume, și asta demonstrează statisticile, concursurile internaționale, atunci când vedem numărul de probe din Rep. Moldova raportate la numărul de vinuri medaliate, noi suntem întotdeauna în top,  a amintit secretarul de stat la Ministerului Economiei, Viorel Garaz.

Prin obținerea statutului de țară candidată la Uniunea Europeană, Rep. Moldova are un potențial de dezvoltare economică dacă va respecta și condițiile de producție, a spus șeful Secției Operațiuni din cadrul Delegației Uniunii Europene la Chișinău, Adam Grodzicki.

În ceea ce privește provocările de dezvoltare a acestei ramurile, cred că schimbările climaterice reprezintă una din principalele pericole pentru industria vitivinicolă, condițiile meteo afectează cumva cantitatea de vin produs, și trebuie să învățăm și o lecție importantă cum să avem o industrie vitivinicolă rezilientă,  a spus șeful Secției Operațiuni din cadrul Delegației Uniunii Europene la Chișinău, Adam Grodzicki.

Industria vinului este cea mai dezvoltată ramură a economiei Republicii Moldova, au declarat experți naționali și internaționali la o conferință sectorială, organizată de Camera Europeană de Comerț și Industrie.
 
loading ...