PLANIFICAREA PRODUCȚIEI ȘI A EXPORTULUI DE STRUGURI DE MASĂ ÎN SEZONUL 2022 – 23. Seminar informativ pentru viticultorii din țară

02 jun 2022
Asociația Producătorilor de Struguri de Masă din Cahul cu suportul proiectului USAID „Agricultura Performantă în Moldova” organizează marți, 7 iunie un seminar informativ pentru viticultori. Vor fi puse în discuție problemele cu care s-au confruntat producătorii de struguri de masă în sezonul trecut, care au fost motivele nereușitelor și cum pot fi acestea evitate.

Vom face o retrospectivă a anului trecut. Nu prea au mers niște lucruri și am vrea să vedem care sunt motivele și cum le putem evita. De exemplu, situația fitosanitară. Anul trecut, am scăpat bolile în plantații. Din cauza condițiilor meteo, am fost în întârziere cu lucrările de la sfârșitul sezonului cu aproximativ 2 săptămâni, în comparație cu media multianuală. Poama nu s-a copt așa cum ar fi trebuit. Motive sunt diverse. Obiective: condiții meteo nefavorabile, subiective: atitudinea viticultorilor care au avut unele scăpări în tehnologie, a declarat pentru Agromedia, Sergiu Tutovan, președintele Asociației Producătorilor de Struguri de Masă din Cahul.

De asemenea, la eveniment, vor fi prezenți experți și specialiști care vor informa viticultorii despre operațiunile tehnologice în vița-de-vie, procesul de fertilizare și fertigare a plantațiilor viticole protecția plantațiilor în perioada pre floare – pre recoltare.

Vom vorbi despre elementele tehnologice care ar putea să ne ajute să îmbunătățim calitatea strugurilor; despre ce lucrări trebuie executate în vie în această perioadă; cum protejăm plantațiile de boli și dăunători, a menționat Sergiu Tutovan.

De asemenea, vor fi puse în discuție perspectivele anului curent: piața de desfacere, cerințe de calitate, standarde internaționale, etc.

Deocamdată, anul acesta, pare să meargă nu rău, dar ne așteptăm la dificultăți în procesul de exportare a strugurilor, întrucât piața principală de desfacere era Rusia, Belarus, Ucraina. Anul acesta, sigur că va trebui să ne orientăm spre Occident, Europa și alte țări. Dar pentru asta, va fi nevoie de respectat mai strict tehnologiile de cultivare pentru a obține struguri de calitate înaltă. Poama bună, calitativă întotdeauna s-a vândut la preț bun.  
Mai mult, pentru a putea accesa piața occidentală trebuie să fim atenți la reziduuri și produsele fitosanitare utilizate, a specificat Sergiu Tutovan.  

Seminarul va avea loc în satul Șișcani, raionul Nisporeni, în data de 7 iunie, ora 10. La eveniment, sunt invitați viticultorii din toate raioanele țării. Accesul la seminar este gratuit.
loading ...