OAMENII VINULUI - APRECIAȚI CU MEDALII ȘI DISTINCȚII. Cine sunt cei mai buni vinificatori, vedeți AICI

02 oct 2022
Oamenii Vinului, care fac ca Vinul Moldovei să fie tot mai bun și să se afirme, au fost premiați la cea de-a XXI-a ediție a Zilei Naționale a Vinului. Evenimentul este un prilej pentru a aprecia munca, pasiunea, dăruirea și răbdarea celor implicați în dezvoltarea sectorului vitivinicol. Prin aceste premii sunt exprimate, o dată în plus, gratitudine și recunoștință pentru specialiștii și companiile din domeniul vitivinicol, datorită cărora Republica Moldova a ajuns să fie cunoscută și apreciată la nivel internațional.

„Premiul Mare” în domeniul vitivinicol pentru 2022 a fost oferit vinăriei „Purcari”, pentru merite deosebite în fabricarea vinurilor de calitate înaltă, perpetuarea tradițiilor și calității excelente a vinurilor autohtone, precum și promovarea imaginii Republicii Moldova ca țară vitivinicolă pe arena internațională. „Purcari” este una dintre cele mai mari vinării din regiunea Europei Centrale și de Est, are în palmares aproape 300 medalii și este cel mai mare exportator de vinuri din Moldova, livrând în peste 40 de țări.

De medalia „Nicolae Guzun” și titlul „Viticultorul anului” s-a învrednicit Andrei Covali, de la „Vinăria de Vale”. Distincția i-a fost oferită academicianului pentru merite deosebite în cultivarea viței-de-vie, implementarea tehnologiilor avansate în sectorul viticol, înființarea plantațiilor viticole noi, destinate pentru producerea produselor vitivinicole cu Indicație Geografică Protejată.

Medalia „Petru Ungureanu”, care poartă numele savantului moldovean cunoscut pentru numeroasele invenții din tehnologia de producere a vinului, precum și titlul de „cel mai iscusit oenolog al anului” i-a revenit lui Victor Răilean, de la vinăria „Sălcuța”.

Medalia de recunoștință „Vinul Moldovei. O Legendă Vie”, a fost oferită Cramei Mircești, pentru merite deosebite în domeniul dezvoltării și promovării oeno-turismului.

Mai mult de atât, în acest an a fost oferit și un trofeul de recunoștință, înmânat Agenției pentru Dezvoltare Internațională USAID, pentru parteneriatul strategic și susținerea continuă, încă din anul 2005, a industriei vitivinicole. Cu sprijinul USAID, a fost creat brandul de țară „Wine of Moldova” (Vinul Moldovei), au fost dezvoltate programe ample de ameliorare a calității vinurilor, a fost creată ruta Drumul Vinul Moldovei, acreditată la nivel european, a fost creat Vernisajul Vinului Moldovei, și multe alte activități de dezvoltare și promovare a industriei. 

Cea de-a XXI-a ediție a Zilei Naționale a Vinului este organizată de Oficiul Național al Viei și Vinului (ONVV), cu suportul Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare și al USAID Moldova.

Urmăriți pagina wineday.wineofmoldova.com și pagina de Facebook Wine of Moldova, pentru a afla noutățile celei de-a XXI-a ediții a Zilei Naționale a Vinului!

 AGROMEDIA este partener media al evenimentului.
loading ...