DELICII GASTRONOMICE, DEGUSTĂRI DE VIN, MASTERCLASSURI ȘI MULTE SURPRIZE. Toate acestea – duminică, la „DeVin&DeGust”

25 mai 2022
Ultimul weekend al primăverii aduce un eveniment savuros, dedicat produsului mândriei naționale – Vinul Moldovei.  Festivalul „DeVin&DeGust” revine cu o nouă ediție în data de 29 mai.

Iar pentru ca să fii pregătit pentru marele eveniment, am pregătit Ghidului oaspetelui „DeVin&DeGust” și motivele pentru care nu trebuie să ratezi acest eveniment.
 
  1. Festivalul „DeVin&DeGust” are loc în centrul capitalei, pe strada pietonală „Eugen Doga” – un loc accesibil, la care se poate ajunge cu ușurință din orice colț al orașului.
  2. Vei avea ocazia să afli mai multe despre Indicațiile Geografice Protejate (IGP) - însemne de calitate, care garantează originea Vinului Moldovei, arealul viticol delimitat, soiurile de struguri și producerea în conformitate cu niște reguli stricte.
  3. Vei putea „călători” prin cele 3 regiuni IGP ale Moldovei: „Codru” (centru), „Ștefan Vodă”(sud-est) și „Valul lui Traian”(sud) și să afli istoriile vinicole și gastronomice specifice zonelor de la cei 27 de vinificatori care vor fi prezenți la eveniment.
  4. La procurarea unui bilet, vei primi un pahar reutilizabil din tritan pentru degustarea vinurilor, posibilitatea de a degusta 3 vinuri și de a participa la un masterclass.
  5. Vei avea ocazia să înveți despre regulile de servire a vinului, de asociere a vinului cu bucate, dar și despre consumul responsabil al vinului de calitate.
  6. La Școala Vinului, vei putea alege să mergi la unul din cele patru masterclass-uri specializate, dedicate regiunilor IGP.
  7. Vei avea parte de un program artistic, care va culmina cu un concert susținut de formația „Cuibul”.
  8. Vei putea gusta din deliciile gastronomice - brânzeturi și cașcavaluri, produse din carne și pește și alte bunătăți produse după rețeta tradițională.
  9. Vei avea ocazia să te alături eforturilor de solidaritate ale vinificatorilor,  întrucât toți banii care vor fi acumulați din vânzarea biletelor vor fi redirecționați spre susținerea refugiaților din Ucraina.
  10. Acum ești gata de Festivalul „DeVin & DeGust”. Ia-ți un bilet la eveniment, accesând link-ul. Iar pe 29 mai, începând cu ora 11:00 ne dăm întâlnire pe strada pietonală din capitală.
Festivalul „DeVin & DeGust” este organizat de Oficiul Național al Viei și Vinului, Asociațiile de Producători  de Vinuri cu IGP „Codru”, „Ștefan Vodă și  „Valul lui Traian”.

Alte detalii și noutăți despre evenimentul „DeVin & DeGust” pot fi găsite pe pagina evenimentului.

Spotul oficial al evenimentului poate fi vizualizat aici.

Agromedia este partener media al evenimentului.
 
loading ...