DESTINAȚII TURISTICE ÎN ZONA CODRILOR MOLDOVEI. O rețea de trasee pentru drumeții a fost lansată recent

12 mai 2022
Asociația Națională pentru Turism Receptor și Intern din Moldova (ANTRIM), susținută de partenerii săi, a elaborat și lansat o rețea de trasee pentru drumeții cu lungimea de 48 km, care conectează mai multe atracții turistice, istorice și culturale în regiunea Nisporeni, revigorând astfel tradițiile locale. Fiecare dintre cele 4 segmente au fost marcate cu indicatoare, iar în satele unde trece traseul au fost instalate panouri cu hărți.

Odată cu marcarea traseelor conform standardelor europene, turiștii vor depăși provocările de navigare cu care se confruntă un călător independent atunci când încearcă să optimizeze traseul și să localizeze puncte de interes de-a lungul drumului pentru a petrece timpul liber în natură. 

Traseul extins cu obiective de vizitat în regiune este o invitație pentru turiști de a-și diversifica timpul liber în natură. Rutele marcate și extinderea informațiilor despre punctele de atracție, oferă călătorilor o idee despre cum să conecteze obiectivele culturale și istorice într-un mod mai eficient, astfel încât să poată profita la maximum de experiența lor de călătorie și să descopere această regiune pitorească, a spus Natalia Țurcanu, director executiv ANTRIM, la deschiderea evenimentului.



Traseele de drumeții conectează satele Vărzărești, Ciorești, Seliște, Ciutești, Milești, Bălănești, și completează ofertele turistice cu atracții naturale, culturale și istorice pe care le are Moldova. Acestea au un rol important în motivarea dezvoltării antreprenorilor locali care sunt în proximitatea lor.  

Este primul proiect cu granturi mici finanțat de SlovakAid, axat pe dezvoltarea turismului și explorarea țării. Ne bucurăm că traseul pilot, marcat în conformitate cu normele de drumeție slovacă și europeană, deja devine popular și tot mai mulți turiști vor beneficia de el. Într-un efort similar de cooperare reciprocă, Slovacia își dorește să ofere suport financiar dar și expertiza pentru dezvoltarea agroturismului în Moldova a specificat Maroš Kramár, Diplomat Cooperare pentru Dezvoltare, Ambasada Slovaciei la Chișinău.

Traseele din Nisporeni conectează rezervația peisagistică Cazimir–Milești cu priveliștile încântătoare de pe Dealul Mîrzoaia și vârful Dealului Răcătău, și ghidează turiștii spre 10 atracții de neratat ale regiunii:
  • Mănăstirea Vărzărești
  • Cimitirul Soldaților Români
  • Muzeul de Istorie și Etnografie din Nisporeni
  • Crucea Mântuirii Neamului Românesc
  • Atelierul meșterului olar Zaharia Triboi din satul Ciorești
  • Rezervația naturală silvică „Cobac”
  • La Fag, arbore secular, protejat de stat
  • Biserica de lemn din satul Ciutești
  • Dealul Bălănești, cel mai înalt punct din Moldova, situat la 429,5 metri deasupra nivelului mării
  • Parcul dendrologic Milești


Lansarea traseelor turistice se înscrie în obiectivul USAID de  a susține dezvoltarea regională și a diversifica oferta turistică în Moldova. Proiectul dat implică rezidenții și comunitatea locală în dezvoltarea turismului, iar promovarea traseelor poate servi drept motivație pentru antreprenorii locali, a declarat Scott Hocklander, directorul Misiunii USAID Moldova.

Proiectul elaborat și implementat de către ANTRIM, care își propune să promoveze întreaga rețea de trasee marcate din regiunea Centru a țării, inclusiv cele 4 trasee ce pornesc din Sipoteni, orașul Călărași, este finanțat de Activitatea de Susținere a Competitivității în Industria Uşoară şi cea a Turismului (MCTA), un proiect USAID EDGE Buy-in, având ca scop final creșterea numărului de turiști în regiune, stimularea antreprenoriatului în lanțul valoric turistic, astfel, sprijinind dezvoltarea economica a zonei.
loading ...