CARTOFUL – TEHNOLOGIA COMPLETĂ DE CULTIVARE

21 apr 2023

Rotaţia culturilor

Înfiinţarea culturilor de cartof se face, în primul rând, în funcţie de textura solului, pe soluri nisipo-lutoase, luto-nisipoase şi lutoase. Solurile pe care se amplasează cartoful trebuie să aibă un regim aero-hidric echilibrat, să fie bine structurate, netasate şi profunde, cu subsol permeabil, fără pericol de exces de umiditate sau inundaţie (apa freatică sub 1,5 - 2 m), cu posibilităţi de irigare în zonele secetoase.

Deşi rotaţia cea mai corespunzătoare este de 4 ani, dacă nu există suficient teren corespunzător din punct de vedere textural sau al altor indicatori de fertilitate, este de preferat rotaţia de 3 ani şi chiar de 2 ani, dacă nu s-a manifestat atac de Globodera rostochiensis (nematodul auriu).

În ceea ce priveşte planta premergătoare, rezultatele cele mai bune se obţin după graminee şi leguminoase perene furajere (lucerna în zona de câmpie, trifoiul roşu în zonele umede), leguminoase anuale, după cereale păioase (grâu, secară, orzoaică, orz), porumb-siloz, bostănoase, floarea-soarelui.



Cartoful nu se cultivă după plante din familia Solanaceae şi nici în monocultură.

Fertilizarea cartofului

Fertilizarea organică asigură importante sporuri de producţie prin aportul în elemente nutritive şi prin îmbunătăţirea însuşirilor fizice, microbiologice şi hidrofizice ale solurilor. În numeroase ţări (Danemarca, C.S.I., Canada, Germania etc.) gunoiul de grajd este folosit cu precădere pentru fertilizarea culturilor de cartof, realizându-se sporuri de producţie de 4.000 - 10.000 kg tuberculi la ha. În experienţe executate în zona Făgăraş, s-au realizat sporuri de 370 kg tuberculi la tona de gunoi.

Tipurile de îngrăşăminte recomandate în cultura cartofului sunt nitrocalcarul şi ureea pe solurile acide, iar pe cele neutre azotatul de amoniu, ureea şi sulfatul de amoniu. Îngrăşămintele cu fosfor se pot folosi fără nici o restricţie, iar cele cu potasiu, care conţin clor trebuie aplicate în toamnă, facilitând astfel spălarea clorului din sol. Îngrăşămintele complexe binare şi ternare, toate, dau rezultate bune în cultura cartofului.

Aplicarea îngrăşămintelor la cartof. Gunoiul de grajd, fosforul şi potasiu se aplică, de regulă, sub arătura de bază. Îngrăşămintele cu azot se administrează numai primăvara la pregătirea patului germinativ sau în două etape; la pregătirea patului germinativ şi în vegetaţie, odată cu lucrările de îngrijire (prăşit mecanic) sau după tuberizare (10 - 35 zile după răsărire). Îngrăşămintele complexe se aplică fie în toamnă, fie odată cu plantatul.

Suplimentarea elementelor nutritive la cartof se poate realiza şi prin fertilizarea odată cu aplicarea apei de irigare sau prin tratamente extra - radiculare (zeamă bordeleză 1% + 1,5% P2O5 + 1% K2O + 0,5 N.

În cultura cartofului şi-au dovedit eficienta microelementele: bor, mangan, cupru, molibden şi zinc. Borul se aplică sub formă de borax 10 kg/ha sub arătura de bază, iar manganul se aplică extra - radicular, în concentraţie de 1 - 1,5,%, sub formă de sulfat de mangan.

Lucrările solului pentru cultura de cartof

Lucrările solului trebuie executate diferenţiat, în funcţie de zona climatică, tipul şi textura solului, planta premergătoare, gradul de îmburuienare şi eroziunea solului.

Tasarea solului reduce considerabil producţia la cartof, îndeosebi solurile grele. În condiţii de mecanizare, tasarea solului este, practic, imposibil de evitat.

IMPORTANT! Cea mai mare importanţă în cultura mecanizată a carto-fului, pentru recoltarea cu combina, o are evitarea formării bulgărilor, mai ales cei de mărimea tuberculilor.

Solul se mobilizează la adâncimea de 28 - 30 cm pe majoritatea tipurilor de sol, dovedindu-se superioară arătura cu subsolaj suplimentar de 10 - 15 cm.

Pe solurile mai grele, scarificarea terenului (afânarea adâncă) a dat rezultate bune. Importanţă deosebită prezintă momentul optim de executare a arăturii, pentru a preîntâmpina formarea bulgărilor, indiferent de mărimea acestora.

Nivelarea solului (înainte sau după arat) este extrem de importantă în cultura  mecanizată a cartofului, influenţând pozitiv uniformitatea adâncimii de plantare, forma bilonului, erbicidarea şi recoltarea.

Arătura se efectuează imediat după recoltarea plantei premergătoare, administrarea îngrăşămintelor organice şi celor chimice cu fosfat şi potasiu, tocarea eventualelor resturi vegetale.

În primăvară, patul germinativ se pregăteşte numai după ce solul s-a zvântat, evitând formarea viitorilor bulgări. Cele mai bune rezultate se obţin când terenul se pregăteşte cu ajutorul cultivatorului echipat cu piese active tip săgeată, pentru adâncimi până la 14 cm sau cuţite tip daltă, pentru adâncimi de 14 - 18 cm.

Materialul semincer și semănatul cartofului

Materialul de plantat trebuie să aparţină soiului şi categoriei biologice stabilite pentru zonă, să fie sănătos, iar mărimea tuberculilor să fie de 40-70 g, ceea ce se realizează prin sortare la deschiderea silozului sau depozitului.

La cartoful extratimpuriu şi timpuriu se obţin sporuri de producţie de 3,5 - 7 t/ha prin încolţirea tuberculilor înainte de plantare. Încolţirea tuberculilor începe cu 30 - 40 zile înainte de plantare (sfârşitul lunii ianuarie în sud şi vest) şi constă din următoarele operaţiuni succesive:
  • sortarea materialului de plantare scos din siloz sau depozit, îndepărtând tuberculii vătămaţi şi bolnavi;
  • tratarea tuberculilor cu formalină 0,5% (1 l formalină 40% la 80 l apă), prin îmbăiere în soluţie timp de 5 minute, după care se acoperă cu rogojini, prelate, folii de material plastic timp de circa 2 ore pentru „sudaţie” (transpiraţie);
  • asigurarea pornirii colţilor în vegetaţie prin aşezarea tuberculilor în strat de circa 40 cm în camere încălzite la 16 - 18°C, până ce apar colţii în masă, fără ca aceştia să depăşească 1 - 2 mm (durează 8 - 10 zile);
  • forţarea creşterii colţilor (sau încolţirea propriu-zisă) se realizează folosindu-se solarii sau alte spaţii care beneficiază de lumină naturală sau artificială, cu posibilităţi de aerisire şi în care se pot menţine temperaturi de 12 - 15°C, iar la nevoie până la 18°C (pentru a urgenta creşterea colţilor). Dacă colţii sunt mari (1 - 1,5 cm) şi plantatul nu este posibil, se coboară temperatura la 10 - 12°C, până la plantare.
În spaţiile de încolţire, tuberculii se aşează în lădiţe (de dorit cu capacităţi de 10 - 15 kg) care se grupează în stive lungi, cât permite spaţiul, lăţimea lor rezultând, din aşezarea a două lădiţe puse cap la cap iar pe înălţime se suprapun prin aşezare pe suporţii lor, 10 - 15 lădiţe. Între stive se lasă spaţii de 50 - 60 cm pentru circulaţia lucrătorilor în vederea controlării şi dirijării procesului de încolţire.

Pentru asigurarea unei încolţiri corespunzătoare sunt necesare următoarele:
  • menţinerea temperaturii recomandate (12 - 15°C);
  • aerisirea de 2 - 3 ori pe zi;
  • menţinerea umidităţii relative la peste 85%, folosind vase cu apă pe podea, stropirea tuberculilor cu apă cu stropitori sau vermorelul;
  • iluminarea şi în timpul nopţii, realizându-se colţi mai viguroşi (40 w/m2);
  • eliminarea tuberculilor cu colţi filoşi şi schimbarea poziţiei lădiţelor în stive din 7 în 7 zile, pentru a se obţine o încolţire uniformă.
Epoca de plantare. Pentru plantarea tuberculilor neîncolţiţi epoca optimă este determinată de zvântarea solului până la adâncimea de plantare, plus încă 3 - 4 cm, în aşa fel încât să se poată efectua lucrările de pregătire a solului fără tasări puternice. Nu trebuie să se aştepte realizarea în sol a 7°C, la care începe pornirea colţilor, deoarece pot interveni ploi care să întârzie lucrarea de plantare. Tuberculii neîncolţiţi nu sunt afectaţi în sol de eventualele scăderi ale temperaturii: ei nu pornesc în vegetaţie (nu emit colţi) până când nu se realizează temperatura specifică de 6 - 7°C.

Cartoful preîncolţit şi încolţit se plantează în funcţie de data probabilă a ultimelor îngheţuri ce survin în primăvară din fiecare zonă de cultură, care nu trebuie să afecteze plantele după răsărire (de la plantat la răsărire trec 18 - 25 zile).

În fiecare zonă, durata plantării trebuie să fie cât mai scurtă, în special în anii cu desprimăvărare târzie. Scăderi semnificative de producţie se înregistrează în zonele de câmpie, atunci când întârzierea plantatului este mai mare de 6 - 8 zile, iar în zonele favorabile şi foarte favorabile climatic, la 10 - 12 zile şi, respectiv, la 15 - 18 zile.

Densitatea plantatului. Cercetările efectuate în ultimii ani arată că producţiile la cultura cartofului oscilează relativ puţin la densităţi cuprinse între 45 mii şi 70 mii de tuberculi (cuiburi) la ha. Unii cercetători opinează că este mai indicat să se realizeze un număr mai mic de tulpini iniţiale (4 - 5 la cuib).

Pentru cartoful ce se recoltează la maturitate, asigurarea unui număr de 220 - 240 mii tulpini la ha este suficient. Această densitate se asigură cu 45 - 55 mii de tuberculi plantaţi la hectar, cu mărimea de 30 - 45 mm (diametrul transversal), respectiv 40 - 60 g fiecare, considerând că un tubercul asigură pornirea în vegetaţie a 4 - 5 tulpini iniţiale viguroase.

Pentru culturile de cartof extratimpurii şi timpurii se plantează un număr de 65 - 75 mii tuberculi sau porţiuni de tuberculi a câte 3 - 4 colţi, ceea ce înseamnă 240 - 280 mii de tulpini la ha..

Distanţa între rânduri şi metodele de plantare. La culturile de cartof extratimpurii şi timpurii cu tuberculi încolţiţi înainte de plantare, se folosesc distanţe între rânduri de 55 - 60 cm, plantarea efectuându-se semimecanizat. Pentru celelalte scopuri de folosinţă cartoful se plantează cu maşina 4 Sa BP 62,5, care asigură distanţe între rânduri de 50, 62,5 şi 70 cm sau cu maşina de plantat 6 SAD-75, la distanţe între rânduri de 75 cm.

Adâncimea de plantare. Cartoful se plantează mecanizat, de regulă prin acoperire cu biloane. Discurile de la maşinile de plantat (EPC-4; 4 Sa BP 62,5; 6 SAD-75) trebuie să fie astfel reglate încât să rezulte un bilon uniform încheiat simetric faţă de coamă, lat la bază de circa 38 - 42 cm şi înalt de 12 - 15 cm deasupra părţii superioare a tuberculilor la bilon mic şi 20 - 25 cm la bilon mare, astfel ca, după aşezarea pământului în bilon tuberculii să fie acoperiţi cu un strat de pământ de 8 - 9 cm şi, respectiv, 16 - 19 cm.

Lucrări de îngrijire a culturii de cartof

Îngrijirea culturilor de cartof fără folosirea erbicidelor. De la plantare la răsărire, intervalul este de peste 30 zile (la cartoful preîncolţit de 18 - 25 zile). În acest interval trebuie distruse buruienile şi crusta care se poate forma mai ales pe terenurile grele şi cu vreme ploioasă.

Combaterea buruienilor. Rezultatele cele mai bune se obţin atunci când lucrările se fac imediat ce apar buruienile. Prima lucrare se execută la 10 - 14 zile după plantare. După 1 - 4 zile se lucrează din nou, de data aceasta cu cultivatorul echipat cu piese tip rariţă. Se distrug buruienile şi crusta din spaţiul dintre biloane şi, prin refacerea acestora, se acoperă şi se înăbuşă buruienile ce au tendinţa de a răsări. Lucrarea succesivă cu grapa-plasă şi cultivatorul cu piese tip rariţă, de refacere a bilonului, se repetă încă o dată (când s-au plantat tuberculi încolţiţi) sau de 2 ori la celelalte culturi, după intervale de 8 - 12 zile.

Alte lucrări. După răsărire, îngrijirea culturilor de cartof se face, de asemenea, diferenţiat, după cum s-au realizat sau nu biloane. La plantatul plan se execută o praşilă mecanică între rândurile de plante vizibile, la adâncimea de 8 - 10 cm, cu zonă de protecţie de 12 - 15 cm şi viteza de înaintare 4 - 5 km/h.

Următoarele lucrări sunt de bilonare, de obicei în număr de 2 - 3; la cartoful extratimpuriu, poate fi suficientă o lucrare de prăşit şi o bilonare. Pentru a se dezvolta normal, tuberculii trebuie să fie acoperiţi cu un strat de sol afânat şi mărunţit, de 8 - 9 cm grosime. La prima bilonare, bilonul nu se face prea înalt (să nu acopere planta), înălţimea lui devenind din ce în ce mai mare la lucrările următoare. În final trebuie să rezulte un bilon de 13 - 15 cm înălţime deasupra tuberculului plantat.

La culturile irigate, lucrările de îngrijire se corelează cu udările; mai întâi se face udarea şi apoi se efectuează prăşitul sau bilonatul, afânând solul şi refăcând biloanele. În anii secetoşi, când se fac mai multe udări, numărul lucrărilor de afânare a solului şi de refacere a biloanelor poate fi mai mare.

Combaterea bolilor şi dăunătorilor. Dintre numeroşii agenţi patogeni care produc boli ale cartofului amintim: Ervinia carotovora var. atroseptica - înnegrirea bazei tulpinii; Erwinia carotovora var. carotovora - putregaiul umed; Rizoctonia solani - rizoctonioza; Phytophtora infestans - mana; Fusarium sp. - putregaiul uscat; Alternaria solani - alternarioza; Corynebacterium sepedonicum - putregaiul inelar; Synchytrium endobioticum - râia neagră; Streptomyces scabies - râia comună, iar dintre dăunători: gândacul din Colorado Leptinotarsa decemlineata.

Momentul aplicării tratamentelor este indicat prin buletine de avertizare. Întârzierea cu 4 - 5 zile a tratamentului faţă de momentul avertizat, diminuează cu 70 - 80% eficacitatea protejării foliajului la mană, prin faptul că această intervenţie nu mai este preventivă.

Numărul tratamentelor oscilează de la an la an, în funcţie de soi şi zona de cultură. Rezultate bune se obţin când alternează produsele de la un tratament la altul. Contra adulţilor hibernanţi tratamentul se recomandă în cazul când numărul este mai mare de 10 exemplare la 100 de plante. Când avertizările pentru mană şi gândacul de Colorado coincid, tratamentele se pot face combinat, produsele recomandate fiind compatibile.

Bibliografie: TEHNOLOGIA CULTURILOR DE CÂMP. Marius Sorin Zaharia
loading ...