1, 2 MILIOANE LEI ÎN DOI ANI. CE A FĂCUT MICU CU BANII? Tânărul antreprenor Alexei Micu și istoria lui de succes

29 jul 2021

Alexei Micu este un tânăr antreprenor și fondatorul „MICU&CO”SRL, întreprindere specializată în producerea agricolă ecologică.

Compania a fost fondată în 2007 în satul Olișcani, raionul Șoldănești. După un an secetos, în 2007, tânărul întreprinzător aplică o nouă abordare în agricultură alegând-o pe cea ecologică. Susținut de tatăl său, conducător de întreprindere agricolă, decide să se implice în cultivarea produselor ecologice.

Grație instruirilor, antreprenorul a obținut cunoștințe pentru trecerea întreprinderii „MICU&CO” SRL la agricultura ecologică. Din anul 2015, întreprinderea este certificată ecologic, cultivând produse ecologice, în special culturi cerealiere și plantații de nuc și prun. Odată cu extinderea suprafețelor și a înregistrării întreprinderii în sistemul de agricultură ecologică, protagonistul necesita investiții în culturi ecologice și tehnică. Astfel, din 2019 până în 2021 SRL „MICU&CO” a beneficiat de cca 1, 2 mil. lei, dintre care 200 mii lei anual pentru aplicarea practicilor ecologice și în vânzarea producției ecologice.

Succesul obținut în urma subvenționării îl motivează pe Alexei Micu să privească în viitor și să stabilească obiective pentru dezvoltarea afacerii. Astfel, până în anul 2024, SRL „MICU&CO” va investi în construcția unui depozit pentru cereale, va integra zootehnia ca ramura de activitate a întreprinderii și va pune în circulație produse ecologice pe piața autohtonă. „Pe parcursul anilor am învățat că nu sunt abordări standarde. Pentru fiecare provocare trebuie să avem cel puțin două soluții. Siguranța zilei de mâine vine din planificarea activităților și estimarea costurilor - aspecte importante în asigurarea funcționalității afacerii. Doritorilor de a se implica în agricultura ecologică le urăm sănătate și succes”, menționează agricultorul Alexei Micu.

AGROMEDIA menționează că programul subvenții post-investiționale din cadrul AIPA oferă tinerilor agricultori un sprijin de 15% subvenții majorate, precum și +20% subvenții accesate pentru producătorii agricoli angajați în cultivarea culturilor ecologice.
 
loading ...